Gabriel DIRADURIAN
Sceleratul
Editura Ararat, Bucuresti, 2000, 242 p., f.p.
Publicat anul acesta, Sceleratul reprezinta forma finala a unui roman a carui existenta anterioara cuprinde o prima editie aparuta in romaneste la inceputul anilor ‘70, in Statele Unite (Maimutarelile unui scelerat) si o editie mai ingrijita in limba engleza, urmate de varianta romaneasca din 1995, Cabotinul. Conceput si scris in Bucuresti, romanul a fost receptat pe de o parte ca expresia naturii umane a unei intregi generatii, dincolo de conditiile geografice sau politice, si pe de alta parte ca document al existentei problematice in Estul dominat de comunism. Marturie a revoltei unui narator, Vidor, impotriva societatii si a lui insusi, romanul lui Gabriel Diradurian se structureaza ca un eseu confesiv in care nu atit actiunile conteaza, cit existenta eului intr-o societate ale carei false conventii nu pot fi acceptate. Imaginind un dialog cu virtualii reprezentanti ai colectivitatii de care se distanteaza, naratorul anticipeaza reactiile acestora, iar confesiunea se transforma in dialog al eului cu lumea – de fapt cu el insusi, pentru ca totul se desfasoara in interiorul aceleiasi constiinte.
Destinatarii astfel creati ii aplica pedepse fizice sau il scuipa in obraz, ii tempereaza rational exaltarea („Si atunci glasul ratiunii dumneavoastra imi va spune: – Stai, omule! Stai sa judecam pe indelete“) sau pun intrebari si il acuza dindu-i ocazia de a-si justifica defectele chiar prin apartenenta la societatea pe care o respinge: „– Esti un neobrazat. – Pai, draga colectiv, am sa-ti raspund eu, tu m-ai crescut. Eu n-am aparut aiurea. Eu am aparut in mijlocul tau si tu mi-ai oferit notiunile pe care le am eu astazi.“
Scopul confesiunii ramine ambiguu („Sa nu credeti ca, vorbind aici, doresc sa va fac o placere. S-ar putea sa mint ca sa va atra
