Ceea ce ii desparte enorm pe cei vechi de moderni este, printre altele, si felul in care unii si ceilalti concep timpul liber. Si aici, ca si in alte situatii, genealogiile cuvintelor sau ale sensurilor unor cuvinte tradeaza marea prefacere a oamenilor si a vremurilor
sau – ar spune cei mai ursuzi – intristatoarea lor decadere!
Pentru noi, nimic nu seamana mai putin cu timpul liber decit imaginea celui care, student, elev sau profesor, se duce la scoala. Apartine unui calvar sa stai in banca, asteptind sa fii ascultat de o profa isterica sau de un prof sadic, ori sa scrii lucrari pe subiecte pe care le stii prostesti, ori sa te gindesti mereu la cite n-ai putea face daca ai chiuli, sau sa transpiri la gindul catalogului si al examenului; de partea cealalta, sa te spetesti pregatind lectii pentru loaze, sa ragusesti zbierind „ordine“, sa devii zbir incercind sa pacifici o trupa de salbatici, sa tremuri la gindul unor inspectii… Ei bine, in aceste conditii, la ce altceva mai pot visa popoarele muncitoare de elevi, studenti si profesori decit la recreatie, la timpul liber, cind ele sa faca orice altceva numai scoala nu; asadar, la vorbarie, mincare, somn, plimbare, calatorie, televizor, sport, amor, hobby, spectacole, si mai ales, poate, sa rivneasca la a nu face nimic, la a vegeta un rastimp – pur si simplu – fara scop, fara proiect, fara regret…
Pentru lumea moderna scoala sta la antiteza recreatiei, a „licentei“ (in sens de ingaduinta de a face orice; de la verbul latin respectiv, „licere“, provine de altminteri vocabula frantuzeasca „loisir“). Scoala si, de aici, actul invatarii sint, prin excelenta, locul obligatiei, al caznei, al regulii impuse de sus, unde se manifesta paruiala pentru locul fruntas. Ele se prezinta drept „anticamera vietii“, ceea ce inseamna uneori laboratorul, alteori cloaca acesteia; in orice caz, ele cad, la fel ca si
