Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Iasi•Desi sunt fonduri pentru acoperirea unei parti din datoriile spitalelor, conducerea CJASS sustine ca nu exista temeiul legal pentru onorarea acestor plati
Sistemul sanitar iesean are la aceasta data datorii de aproximativ 100 de miliarde lei catre furnizori. In aceste conditii, chiar daca se promite ca mare parte din datorii vor fi acoperite in urma rectificarii bugetului, pana acum nu s-a obtinut nimic concret. "A treia rectificare de buget a fost operata, insa nu exista temeiul legal pentru folosirea banilor. Conform legii, finantarea spitalelor se face in baza prevederilor contractelor cadru si nu poate fi dat nici un ban in plus peste sumele prevazute in acestea.
Ni s-a spus de la CNASS ca ar exista o hotarare de guvern care stipuleaza incheierea unor acte aditionale la contractele cadru prin care se poate face o finantare suplimentara a unitatilor sanitare, banii putand fi folositi pentru stingerea unei parti a datoriilor acumulate. Deocamdata, eu nu am vazut o asemenea hotarare si nici nu a fost publicata in Monitorul Oficial pentru a putea fi operabila", a precizat dr. Corneliu Dobre, directorul Casei Judetene a Asigurarilor Sociale de Sanatate (CJASSA).
La randul lor, liderii Sanitas, sindicatul reprezentativ al sistemul sanitar iesean, sustin ca o astfel de hotarare, semnata de fostul prim-ministru Mugur Isarescu, a fost adoptata pe data de 19 decembrie 2000, dar ea nu se aplica inca. Precizam ca la Iasi (si nu numai) au fost mari probleme cu impartirea banilor din fondul de redistribuire deoarece nu exista baza legala pentru folosirea lor. Sistemul sanitar iesean mai are la aceasta data datorii de aproximativ 100 de miliarde lei catre furnizorii de medicamente, materiale medicale si alte utilitati.
Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Iasi•Desi sunt fond