Oare cîtă maliţie conţine afirmaţia tînărului Constantin Noica legată de Octav Şuluţiu, că acesta va deveni un Paul Souday al României? Oricum, precizarea s-a împlinit: despre criticul Şuluţiu se vorbeşte azi în România cam tot atît cît se vorbeşte despre Souday în Franţa. Între războaie, însă, numele criticului francez era mult mai prezent, chiar în revistele literare româneşti, iar în jurnalul de student al lui Şuluţiu, moartea acestuia, în 1929, este considerată un eveniment demn de a fi menţionat, alături de premiile naţionale pentru literatură, de premiul Nobel (luat de Thomas Mann) şi de moartea lui Hugo von Hofmannsthal. În mod neaşteptat, Souday este implicat şi în începutul criticii de film de la noi: D.I.Suchianu mărturiseşte că s-a apucat, prin 1925, să scrie cronică cinematografică, numai din cauza iritării produse de opiniile ridicole la adresa nou apărutei arte, pe care Paul Souday, le semna într-o revistă franceză. Chiar dacă astăzi nu este trecut între criticii interbelici importanţi, în anii '30 numele lui Şuluţiu a fost, nu de puţine ori, de primă pagină. Întîmplarea face ca el să fie scriitorul care a lansat scînteia conflictului între generaţii din gazetele deceniului al patrulea, prin articolul destul de obraznic intitulat Geronţii nu citesc, apărut pe prima pagină a revistei "gerontului" Liviu Rebreanu, România literară. Cu acestea Jurnalul lui Octav Şuluţiu (Ed. Dacia, 1975, ediţie îngrijită şi note de Nicolae Florescu) nu are nimic incendiar. Reprezintă, în schimb, o mărturie lucidă a anilor de formare ai celor care, între cele două războaie mondiale, căutau cea mai bună cale de a fi tineri. Octav Şuluţiu a murit înainte de a împlini 40 de ani. A murit tînăr.

Desenele animate sunt cele mai şreuşiteţ realizări ale cinematografului modern. Risipă de fantezie! Absurd şi mecanic umanizat. O adîncă fineţe psihologică şi artistic