Către sfîrşitul anilor '80, Mircea Ciobanu anunţa un nou volum din ciclul Istoriilor. Era vorba de fapt despre un jurnal de carte, scris vreme de zece ani (1980-1989). Cîteva fragmente din acest virtual volum - intitulat Addenda (jurnal pe zece ani) - au fost publicate de Mircea Ciobanu însuşi în diferite reviste (Viaţa Românească, Ateneu, Timpul, Contrapunct). Însă volumul ca atare nu a apărut niciodată.
În locul volumului anunţat a apărut în 1993, la Cartea Românească, culegerea de nuvele intitulată Tînărul bogat. Ea a fost inclusă de Mircea Ciobanu în ciclul Istoriilor, ca al şaselea volum.
Jurnalul rămas pînă acum inedit a fost totuşi prelucrat de autor pînă la un anumit punct, în vederea publicării lui ca jurnal de carte, aşa cum fusese anunţat. Selecţia de faţă îşi propune să ofere, în mic, o imagine a jurnalului în întregul său. Au fost strînse astfel laolaltă atît fragmentele selectate şi adeseori prelucrate de Mircea Ciobanu (ele referindu-se în mod cu totul special la felul în care s-au născut Istoriile), cît şi ceea ce el a lăsat deoparte.
16 septembrie
O zi grea. Să mai încerc; poate că urnirea spre final nu va fi chiar atît de anevoioasă ca astăzi dimineaţă.
În viţa de vie de la fereastră s-au adăpostit grierii. [...]
Pietrari, şindrilari, olangii, cărămidari, tîmplari, zidari, fierari, căldărari, postăvari, găitănari, trăistari, tabaci, dogari, tufeccii, fişeccii, covaci, cuţitari, şălari, curelari, bragagii, halvagii, şerbeccii, ibrişimgii, bărbieri, ceaprazari, croitori, telari, lumînărari de seu, săpunari, simigii, franzelari, lipieri, făinari, brutari, şalvaragii, argintari, pînzari, abagii, zarafi, mămulari, boiangii, basmagii, plăpumari, bumbăcari, lumînărari de ceară, cavafi, calpaccii, cojocarii groşi, giuvaergii, ceasornicari, cojocari subţiri, arendaşi "precum şi cei ce unelt