Am văzut, în decembrie, în avanpremieră, într-una din splendidele săli de cinema de la Mall, două filme documentare - două episoade de televiziune, fiecare a cîte 45 de minute, compunînd, împreună, mini-serialul Struma, care va fi difuzat, în acest an, la postul Antena 1. În seceta descumpănitoare a cinematografiei româneşti, o asemenea avanpremieră a căpătat, pe bună dreptate, proporţiile unui eveniment. Dacă, în ultimii ani, absenţa filmului de ficţiune a fost, oarecum, explicabilă şi scuzabilă (dificultatea producţiei, costurile astronomice, lipsa fondurilor), letargia filmului documentar nu are nici o scuză. După '89, după atîţia ani de falsificare a adevărului istoric (şi) cu ajutorul instrumentului de propagandă numit cinema, ar fi fost de aşteptat o veritabilă invazie de "documentare istorice" (gen niciodată demodat); lipsa de interes şi de seriozitate a cineaştilor noştri privind recuperarea adevărului istoric a depăşit orice imaginaţie. Dar, să trecem.
Ce înseamnă "Struma"? Numele unui vas scufundat în 1942, cu 769 de evrei români la bord. Primul episod pune în pagină contextul istoric; comentariul citează, inspirat, din Paul Celan ("Fuga macabră"): "Moartea e-un meşter german, albaştri i-s ochii"... Şi contextul autohton, o Românie în care se pun bazele legislaţiei rasiale (epoca "să facem o ţară ca soarele sfînt de pe cer")... Faptele: la 12 decembrie 1941, din portul Constanţa a plecat spre Palestina vasul Struma (sub pavilion panamez). După patru zile, vasul a ancorat în Bosfor. Pasagerii nu sînt lăsaţi să coboare. Nu au vize. Nici pentru Turcia, dar nici pentru Palestina. Drept care Marea Britanie interzice şi debarcarea (teoretică) în Palestina (aflată, din 1922, sub mandatul său, încredinţat de Societatea Naţiunilor). În plus, pasagerii Strumei aparţin unei ţări cu care Marea Britanie era în război. Drept care, sintetizează comentariul, "
