După ce ani de-a rândul a practicat cronica literară şi eseul, impunându-se printre criticii de întâmpinare cei mai activi şi mai pătrunzători, într-un limbaj ce-şi împărţea atenţia între cărţile comentate şi propria calitate expresivă (cu un dozaj subtil între plăcerea asocierilor ingenioase şi rafinate între cuvinte, mergând până la un fel de narcisism al expresiei, cu preţiozităţi atenuate de un spirit ludic "postmodern"), Al. Cistelecan le face cititorilor săi o surpriză de proporţii: a doua sa carte - după culegerea de eseuri critice Poezie şi livresc din 1987 - este un studiu sistematic şi doct, strict întemeiat teoretic, cu tot aparatul critic cerut de regulile academice ale unei teze de doctorat. El e dedicat, pe deasupra, unui scriitor de frecventarea asiduă a căruia criticul atras de mişcarea literelor actuale era greu de bănuit - adică unui "tradiţionalist" precum Ion Pillat. Obligaţiile universitare (căci Celălalt Pillat, volumul de 360 de pagini dense tipărit recent la Editura Fundaţiei Culturale Române este la origine o teză de doctorat) l-au pus pe autor în faţa unui pariu destul de dificil, dată fiind perspectiva ca şi "definitivată" asupra unei opere ce nu mai părea că poate oferi mari "secrete". Or, noua lectură ce ni se propune acum este într-adevăr şi o lectură nouă. Se vede că incompatibilităţile de sensibilitate sunt incitante şi productive.
În legătură cu opera lui Ion Pillat, majoritatea interpreţilor, aflaţi, de altfel, în deplin acord cu scriitorul însuşi, au susţinut existenţa a trei mari perioade distincte ale operei sale poetice. Cea dintîi, aşezată sub emblemă parnasiano-simbolistă, ar fi definită ca stadiu de ucenicie la şcoala poeziei franceze de la sfârşitul secolului trecut, perioadă în care tânărul poet şi-a însuşit deopotrivă un univers imaginar şi nişte tehnici definitorii pentru aceste orientări. Personal, am situat c
