În celebrul roman al lui Bulgakov, Maestrul şi Margareta, Koroviev-Fagot, cadrilatul excentric, din nu mai puţin excentrica suită a lui Woland, recurge, pentru a obţine accesul în restaurantul Casei Griboedov, la un subterfugiu: la somaţiile funcţionarei cu registru, care nu catadicseşte să lase pe nimeni înăuntru înainte de a-i fi verificat legitimaţia de scriitor, Koroviev aduce în discuţie numele lui Dostoievski; secondat de motanul Behemoth, se angajează într-o demonstraţie aiuritoare, în sprijinul căreia aduce, la început, argumente de bun-simţ ("Ca să te convingi că Dostoievski e scriitor trebuie neapărat să-i ceri legitimaţia? Păi, ia dumneata, la întîmplare, cinci pagini din orice roman al lui şi te vei convinge, fără nici o legitimaţie că ai de-a face cu un scriitor!"), pentru ca apoi să insinueze că, el însuşi ar putea fi, la urma urmelor, Feodor Mihailovici în persoană. Replica ezitantă a funcţionarei ("Dostoievski a murit"), provoacă reacţia promptă a lui Koroviev: "Protestez! Dostoievski e nemuritor!" Iată-l, aşadar, pe eroul lui Bulgakov, în postura inedită, de comentator ad-hoc al lui Dostoievski.

Nu întîmplător am ales ca introducere la prezentarea unei foarte serioase lucrări exegetice consacrate autorului Demonilor un fragment poate mai puţin serios, dar în egală măsură de relevant pentru modul capricios în care funcţionează reţeaua de trimiteri intertextuale atunci cînd e vorba de opera unui mare scriitor. În plus, demersul hermeneutic al lui Ion Ianoşi stimulează, prin numeroasele asociaţii livreşti, prin paralele pe care le trasează necontenit între personajele lui Dostoievski şi tipuri fundamentale din literatura universală (în primul rînd Hamlet şi Don Quijote), verva asociativă a cititorului; acesta din urmă, începe să reacţioneze (să caute, de pildă, el însuşi analogii), de multe ori este tentat chiar să recitească romanele discu