"Uneori prostia, uneori puterea spiritului se încăpăţânează împotriva faptului" (II, 795). Şi spiritul şi prostia neagă evidenţa. Prostia din... prostie, spiritul pentru că înlocuieşte lucrul cu ideea pe care şi-o face despre el.
Nu ştiu dacă potolesc sau amplific, comentând astfel, micul scandal pe care mizează Valéry. Sunt sau nu sunt înţelept? "Înţelepciunea este cunoaşterea care moderează totul" (II, 794). Ce părere are despre un asemenea înţelept trădează Valéry numaidecât: "Ea (înţelepciunea, L.C.) aparţine unui anumit tip de oameni, a căror faţă e remarcabilă prin simetrie şi prin obrajii netezi". Mă uit în oglindă. Mă liniştesc.
Şi totuşi, ce voia să spună despre spirit? Că o face pe deşteptul. Numai uneori, restrâng şi simt cum obrajii mi se netezesc.
*
* *
"Prostia proprie, prostia celorlalţi trebuie considerată ca fiind factorul pozitiv şi sigur în afacerile şi combinaţiile vieţii: proiecte, previziuni, dramaturgie socială, familială, etc... "(II, 868). În privinţa asta nu stau bine. Sunt absent din întâmplările cotidiene, nu ştiu ce vorbe să schimb cu oamenii fiindcă toate mi se par... prostii. Mă mir cum de-i interesează atâtea fleacuri, cum de îşi iau viaţa în serios. De aici, o masivă lipsă de experienţă. Preocuparea pentru "prostiile" astea îţi dă ştiinţa de a trăi. Mai mult, îţi dă şi conţinut. Un conţinut haotic: curiozitate, indiscreţie, văicăreală, bârfă, dar şi atenţie, percepţie, prezenţă, omenie. Viaţă, într-un cuvânt.
*
* *
"Oamenii cei mai mari sunt aceia care au îndrăznit să se încreadă în propriile lor judecăţi - ca şi cei mai proşti" (II, 486). Tema analogiei dintre inteligenţă şi prostie e inepuizabilă. Fără îndoială, oamenii mari gândesc cu propriul lor cap, dar nu e posibil în această situaţie de acrobaţi neprotejaţi de o plasă (a ideilor comune) s
