In ciuda faptului ca insusi ministrul Ecaterina Andronescu a fixat ziua de 9 ianuarie drept termen limita pentru desemnarea secretarului de stat pentru invatamintul preuniversitar din cadrul Ministerului Educatiei si Cercetarii (MEC), postul in cauza continua sa nasca discutii aprinse. De altfel, dat zilele trecute ca ocupant sigur al functiei cu pricina, profesorul Gabriel Leahu s-a aflat, ieri, la Bucuresti tocmai pentru a purta noi discutii pe marginea subiectului. "Situatia nu s-a schimbat prea mult, insa, dupa cite am inteles, PUR face presiuni pentru a-si impune reprezentantul, un anume domn Filip. Oricum, doamna ministru a dat asigurari ca, cel tirziu miine (astazi, n.r.), se va decide asupra celui care va fi numit secretar de stat", ne-a declarat profesorul Gabriel Leahu. Altfel, ministrul Andronescu a desemnat secreatrii de stat la invatamintul superior si la "cercetare", in timp ce "minoritatile" vor fi doar directie subordonata secretarului de stat de la preuniversitar. Amintim ca, pe timpul defunctului Minister al Educatiei Nationale, invatamintul pentru minoritati era coordonat de un secretar de stat propriu. (Eduard CUCU) In ciuda faptului ca insusi ministrul Ecaterina Andronescu a fixat ziua de 9 ianuarie drept termen limita pentru desemnarea secretarului de stat pentru invatamintul preuniversitar din cadrul Ministerului Educatiei si Cercetarii (MEC), postul in cauza continua sa nasca discutii aprinse. De altfel, dat zilele trecute ca ocupant sigur al functiei cu pricina, profesorul Gabriel Leahu s-a aflat, ieri, la Bucuresti tocmai pentru a purta noi discutii pe marginea subiectului. "Situatia nu s-a schimbat prea mult, insa, dupa cite am inteles, PUR face presiuni pentru a-si impune reprezentantul, un anume domn Filip. Oricum, doamna ministru a dat asigurari ca, cel tirziu miine (astazi, n.r.), se va decide asupra celui care va fi numit secretar de s