Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tomograful este inca in stand by

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 13 ianuarie 2001 ·

Costul unei tomografii computerizate va fi destul de mare Mult controversata inaugurare a tomografului, facuta la sfirsitul anului trecut sub conducerea fostului director al Spitalului Judetean, medicul Nicolae Moise, se pare ca a fost cit se poate de intemeiata. Recunoscuta drept una dintre cele mai valoroase achizitii pe care cel mai mare spital al judetului a facut-o vreodata, tomograful nu a fost nici pina la ora actuala dat in folosinta. Presupunera fostului director al spitalului in legatura cu costul unei tomografii computerizate, preconizat la aproximativ 400.000 de lei, lasa si la ora actuala o unda de indoiala atit in rindul cadrelor medicale cit si in rindul eventualilor pacienti care, se pare, mai au de asteptat pina la punerea aparatului in functiune. "Nu cred ca o tomografie ar putea sa coste atit de putin tinind cont de faptul ca substanta folosita este destul de scumpa. Mai mult decit atit, este ingrijorator faptul ca inaugurarea tomografului a fost facuta fara ca actele necesare functionarii lui sa fie macar in primul stadiu, ca sa nu mai vorbim de faptul ca, pe zi ce trece, termenul de garantie care este de 1 an, se apropie de sfirsit, iar darea in folosinta a tomografului mai are de asteptat", a subliniat medicul radiolog Dinu Maiorov. Conform precizarilor medicului, pina la ora actuala, s-au facut destule eforturi alaturi de noua conducere a spitalului in vederea obtinerii avizelor necesare inceperii activitatii. Documentatia de functionare este la ora actuala completa, urmind sa se astepte primirea avizului favorabil de functionare. In momentul in care tomograful isi va incepe activitatea, se pare ca vor exista si tomografii efectuate gratuit pentru pacientii asigurati care vor avea trimitere de la medicul specialist. Pentru ceilalti pacienti, orice investigatie va fi, cu siguranta, contra cost. (Oana CHIRILA) Costul unei tomografii computerizate

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Doi adolescenţi de 15 ani, o fată şi un băiat, găsiţi morţi pe un câmp de lângă Tulcea/ Ei dispăruseră de acasă în 4 ianuarie

News.ro acum 59 minute
Doi adolescenţi în vârstă de 15 ani, o fatră şi un băiat, au fost găsiţi morţi pe un câmp de lângă municipiul Tulcea. Ei erau căutaţi de poliţiştii după ce au dispărut de la locuinţele lor în 4 ianuarie, fiind refăcut traseul parcurs prin vizionarea

UPDATE - Eveniment oficial, la Washington, pentru intrarea României în programul Visa Waiver / Precizările ministrului de Externe

News.ro acum 26 minute
Un eveniment oficial va avea loc, vineri, la Washington, D.C., pentru a marca includerea României în Programul Visa Waiver. ”România îşi consolidează astfel statutul de partener strategic al SUA, fiind prima ţară din regiunea Mării Negre admisă în p

Fostul ministru al Educației, Ligia Deca, noul prorector al SNSPA

Ziua Constanta acum 32 minute
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a anunțat miercuri, în urma consultării Senatului univeristății, numirea fostului ministrul al Educației Ligia Deca în funcția de prorector al universității, cu responsabilități în domeni

Cea mai călduroasă dimineață de 8 ianuarie din ultimii 65 de ani. Ce spun meteorologii despre recordurile de temperatură

Ziare.com acum 32 minute
Meteorologii au anunțat că dimineața zilei de miercuri, 8 ianuarie, a fost cea mai caldă din ultimii 65 de ani. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis că au fost înregistrate recorduri termice la 37 stații meteo din ţară. Temperatu

Gimnastele Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman au fost admise la universități din SUA

Ziua Constanta acum o ora
Gimnastele din România Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman își vor continua studiile în SUA, Federația Română de Gimnastică informând că Ana a fost admisă la Stanford University, iar Lilia la Michigan State University. Corina Moroșan, director tehni

Confederația Națională Sindicală „Cartel Alfa“' și AUR au solicitat Avocatului Poporului să atace la CCR „Ordonanța trenuleț“

Ziua Constanta acum o ora
Confederația Națională Sindicală 'Cartel Alfa' și AUR au solicitat Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituțională a României (CCR) 'Ordonanța trenuleț', a precizat Avocatul Poporului, Renate Weber, miercuri, pentru AGERPRES. Renate Weber a

Burduja: Gazele din Marea Neagră vor ajunge mai întâi în România şi doar surplusul va fi vândut

Mediafax acum o ora
„România şi-a asumat rolul de lider în sectorul energetic european. Informaţiile referitoare la exportul viitor, după 2027, a unei cantităţi de gaze naturale din perimetrul Neptun Deep, de către OMV Petrom către o companie majoră din Germania, repre

Protest comun al poliţiştilor din penitenciarele Ploieşti şi Târgşor faţă de Ordonanţa trenuleţ: „Domnul ministru este dezinformat”

Adevarul acum 4 ore
Poliţiştii din penitenciarele Ploieşti şi Târgşor organizează, vineri, un protest comun faţă de „Ordonanţa trenuleţ”. Acțiunea va avea loc la unitatea de detenţie din Ploieşti.

Suma exorbitantă pe care Claudia Pătrășcanu a plătit-o pentru două prăjituri, în Dubai: „Măcar dacă erau bune”

Adevarul acum 58 minute
La sfârșit de an, Claudia Pătrășcanu a avut parte de o vacanță în Dubai, pe care a petrecut-o alături de de cei doi fii ai săi. Vedeta a postat pe rețelele sociale imagini din celebra destinație turistică, dar a dezvăluit și partea mai puțin plăcută

Bărbat din Dâmboviţa bănuit că a condus băut, a lovit mortal un biciclist şi a fugit

Mediafax acum 2 ore
Potrivit IPJ Dâmboviţa, miercuri dimineaţa, poliţiştii au reţinut pentru 24 de ore un bărbat de 30 de ani, din comuna Gura Ocniţei. Din cercetările făcute a reieşit că, marţi seara, bănuitul, în timp ce ar fi condus un autoturism în localitatea Gura

Vremea

București
acum

15°
mie.

6°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/14°
sâm.

1°/6°
Constanta
acum

15°
mie.

8°/15°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

7°/11°
joi

5°/13°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

15°
mie.

8°/15°
joi

7°/14°
vin.

2°/10°
sâm.

0°/5°