Faptul ca guvernul PDSR si-a inceput partea foarte vizibila a activitatii prin repatrierea marinarilor de pe navele arestate si prin actiunea in forta impotriva mafiei furturilor de combustibili este, fara indoiala, unul pozitiv Exista in Romania de dupa 1989 un sentiment de neimplinire colectiva pe care indivizii, pentru a-si conserva un minim respect fata de ei insisi, au tendinta reflexa de a-l pune pe seama celorlalti. Cantitatea de prestigiu si chiar de normalitate disponibila in Romania este atit de mica, incit orice alt pretendent, fie la una fie la alta, intr-o forma directa sau indirecta, este un rival, un potential uzurpator de statut sau resurse vitale. Aceasta acreala de masa se traduce, in planul atitudinii si actiunii publice, printr-o specie foarte rara de cinism social. Pe seama acestui cinism social poate fi pus faptul ca in Romania inca mai exista copii ai strazii, dupa ani intregi de presiuni din partea Uniunii Europene, dupa ani de angajamente guvernamentale. Normalizarea situatiei acestor fiinte ne-ar fi costat niste bani si un efort de organizare pe care, mai ales in plan psihologic, pur si simplu nu am vrut sa ni le asumam. Tot pe seama cinismului social poate fi pusa atitudinea guvernului Vasile, pe atunci, fata de revendicarile marinarilor de la Dunare de a fi despagubiti pentru pierderile suferite in urma blocarii fluviului de catre sirbi: factura unei decizii luate de intreaga comunitate sau in numele intregii comunitati era lasata sa ruineze doar o categorie, foarte restrinsa, care se intimplase sa fie in calea represaliilor sirbesti. In sfirsit, un alt exemplu elocvent este cel al marinarilor romani arestati, odata cu navele lor, prin diferite porturi ale lumii. Cu toate ca problema aceasta a revenit obsesiv in atentia presei si a autoritatilor, noi, cei care nu ne pricepem la detaliile marinariei, nu am avut niciodata o explicatie coeren