Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O mie de dolari, primesti?

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 13 ianuarie 2001 ·

Simbata, in cea de-a doua etapa a Ligii Nationale, CFR-CSM Iasi XXI joaca la Cluj Nici in cadrul acestei etape, a doua a Ligii Nationale de handbal feminin, Lacramioara Alexescu-Pintilei nu va putea fi alaturi de coechipierele sale la Cluj, acolo unde, astazi, echipa CFR-CSM Iasi XXI are programata o importanta partida cu U. Ursus din localitate. Si aceasta deoarece gruparea sportiva ieseana nu a reusit sa achite cei 2.000 de dolari formatiei Otelul, cit reprezinta grila de transfer a handbalistei a carui contract cu formatia galateana s-a incheiat la sfirsitul mileniului. " Am trimis la Federatia Romana de Handbal cei 2,5 milioane de lei, cit costa o noua legitimare, din acest punct de vedere totul fiind in regula. Insa, Otelul nu a acceptat sa primeasca esalonat suma calculata la grila, in prima faza 1.000 de dolari, cit aveam disponibili la club, cu promisiunea ca transa a doua, tot de 1.000 de dolari, o vom trimite saptamina viitoare ", explica Adrian Poeana cauza absentei din teren a coordonatorului de joc ce a mai aparat culorile clubului iesean si acum sapte ani. Aflata sub semnul incertitudinii, pina la urma deplasarea echipei pregatita de Veniamin Lupan s-a efectuat in conditii optime, echipa ieseana plecind spre Cluj vineri dimineata, in doua microbuze, unul pus la dispozitie de AS CFR, al doilea fiind in proprietatea CSM Iasi. Pentru ca la Hotel Sport din Cluj, unde trageau de obicei sportivii ieseni cind aveau etapa in orasul lui Funar, preturile erau exorbitante, delegatia prim-divizionarei iesene a fost cazata la Tabara Scolara. Aceasta miscare salvatoare a fost posibila cu sprijinul lui Ion Nechifor, directorul Agentiei Nationale a Taberelor - filiala Iasi, ce a rezolvat problema cazarii handbalistelor iesene dupa o discutie cu omologul sau din Cluj. Insa lipsurile financiare preseaza, nefiind nici pe departe rezolvate, campionatul - extrem de condensa

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu, despre varianta ca Marcel Ciolacu să candideze la prezidențiale: „Dacă mă susține, nu se pune problema”

Libertatea acum 10 ore
Crin Antonescu a declarat joi, 9 ianuarie, la Digi24, că a discutat telefonic cu premierul și președintele PSD, Marcel Ciolacu, care i-a transmis că îl susține la alegerile prezidențiale din primăvară, dar decizia finală se va lua la Congresul PSD.

Emisiunile zilei de vineri, 10 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

O nouă zi liberă pentru bugetari: Minivacanţă de patru zile

Mediafax acum 7 ore
„Pentru personalul din sistemul bugetar, ziua de 2 mai 2025 se stabileşte ca zi liberă”, potrivit proiectului de hotărâre de Guvern care figurează pe ordinea de zi a şedinţei de vineri. Potrivit documentului, pentru recuperarea zilei de muncă, insti

Atenționare de călătorie pentru Belgia transmisă de MAE. E grevă în transportul public

Ziare.com acum 6 ore
Cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Belgiei sunt atenționați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că în perioada 12 ianuarie 2025, orele 22.00 - 13 ianuarie 2025, orele 22.00, va avea loc o manif

Zeci de mii de oameni manifestează în Austria împotriva preluării puterii de către extrema dreaptă

News.ro acum 6 ore
Zeci de mii de persoane au manifestat joi la Viena pentru a spune „nu” unui cancelar de extremă dreapta, în condiţiile în care liderul Partidului Libertăţii (FPÖ), Herbert Kickl, negociază cu conservatorii formarea unui guvern, relatează AFP. „Mi-e

Un elev de 14 ani, înjunghiat de un coleg într-o şcoală din Târgu Jiu

Adevarul acum 11 ore
Un elev de 14 ani a fost înjunghiat de un coleg, de aceeaşi vârstă. Atacul a avut loc în timpul pauzei, după o discuţie aprinsă între cei doi.

Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează

Tribuna acum 12 ore
În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte din Grupul PPC în România, au fuzionat. Unificarea companiilor de furnizare într-o singură entitate legală marchează un pas strategic pentru optimizarea

Catedrala Neamului va fi gata în anul acesta, în octombrie, când va fi sfințită de Patriarhul Daniel și de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I

HotNews acum 10 ore
Catedrala Naţională din București (Catedrala Mântuirii Neamului) va fi sfinţită anul acesta, pe data de 26 octombrie, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului şi de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, informează Agerpres

Au apărut dovezi că boţii ruşi l-au favorizat pe candidatul anti-NATO la alegerile prezidenţiale din Croaţia

News.ro acum 7 ore
Boţii ruşi au contribuit la lansarea unei „campanii de dezinformare pro-Kremlin” pe social media pentru a sprijini candidatul prezidenţial anti-NATO din Croaţia, a anunţat miercuri un grup de experţi, relatează POLITICO. Centrul pentru Rezilienţa In

Donald Trump Jr. găseşte o modalitate de a da vina pe Ucraina pentru răspândirea incendiilor din Los Angeles

News.ro acum 10 ore
Donald Trump Jr., fiul cel mare al preşedintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump, a reuşit cumva să târască Ucraina în lupta furibundă a lumii MAGA împotriva democraţilor din California pe tema răspunsului la incendiile de vegetaţie care fac ra

Vremea

București
acum

vin.

5°/13°
sâm.

3°/6°
dum.

2°/4°
lun.

-0°/4°
Iasi
acum

vin.

2°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

-0°/5°
lun.

-1°/1°
Constanta
acum

vin.

7°/13°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/6°
lun.

1°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-3°/2°
lun.

-3°/0°
Timisoara
acum

11°
vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/4°