"In Occident, cainii nu umbla cu covrigi in coada."
- Draga Livio Bellegante, inainte ca viata sa-ti poarte pasii catre Italia, unde ai devenit o personalitate de seama a televiziunii lui Berlusconi, ai fost un as muzical al radioului romanesc. Din perioada cand am lucrat amandoi la acea prestigioasa institutie culturala, te tin minte mereu cu partiturile muzicale in mana si cu castile pe urechi. Cand a pornit, de fapt, marea ta iubire cu muzica?
- Trebuie sa stii, draga Silvia, ca eu la 6 ani am inceput deja sa studiez pianul, si nu oricum si oriunde, ci tocmai la Conservatorul "Lira" din Bucuresti. Se afla pe strada Dionisie Lupu, undeva langa Ambasada Americana. Directorul acestui Conservator era tot un italian, pe nume Renzo della Pergola. Nu era un conservator pentru copii. Era pentru maturi si studiul dura 6 ani. De cantat, eu cantam la pian inca de la varsta de 4 ani.
- Adica, de la varsta la care a inceput sa cante si Mozart la clavecin.
- Daca n-ai fi spus tu asta, eu nu as fi indraznit sa amintesc aici faptul ca, pe-atunci, un ziar important a scris chiar asa: "SiRomania are un Mozart". Ai mei au pastrat ziarul - asa ca il mai am si azi. E un numar din "Libertatea". La admiterea in Conservatorul "Lira" au venit multi specialisti sa ma vada. Repertoriul meu era, bineinteles, unul potrivit pentru un interpret-copil. Adica un pusti de 6 ani: studii de Bach, Czerny, tot soiul de sonatine... Oricum, piese adaptate mainii de copil, care nu pot cuprinde acorduri complicate.
- Hai sa vorbim putin si despre parintii tai, cei care au stiut sa-ti detecteze la timp acest talent. Erau si ei muzicieni?
- Nu, nicidecum! Tatal meu a fost constructor, mama - casnica, italieni amandoi, Giovanni si Elena Bellegante. Nascuti la Belluno, un orasel din regiunea Venetiei - zona Vuneto, cum ii spun italienii. S-au
