Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Artisti romani pe orbita internationala

Publicat in Formula AS, luni 15 ianuarie 2001 ·

Taraful celor treisprezece haiduci din Clejani.

Sprijinit intr-un baston elegant, imbracat in sacou rosu, cu palaria trasa pe frunte, batranul lautar urca pe scena. "Zice" o balada, se-nveseleste brusc si dantuieste un pic, iar apoi trece la "smecheria" lui preferata: vioara tresare prelung, incinsa nu de arcus, ci de o sfoara ce porneste dintre corzi si se desira, se desira, in vreme ce batranul acopera cu privirea sala, mandru ca un iluzionist ce asteapta reactia publicului. La cei 77 de ani ai sai, Niculae Neacsu stie ca sunetul asta tanguit, care vine parca de secole, aducand cu el parfumul stravechilor lautari, a uimit si a pus pe jar spectatorii din toate colturile lumii, pe unde a trecut Taraful haiducilor, fie ca a fost vorba de Rio de Janeiro, de Osaka, Tokio, de New York, Las Vegas sau de intreaga Europa.

Dupa ce au colindat pe patru continente, genialii lautari din Clejani au revenit acasa in decembrie 2000 (la invitatia Asociatiei Culturale Franceze "Magny"), pentru o serie de concerte incununate cu un mare succes. Vreme de zece ani, "haiducii" n-au mai cantat in tara. Zece ani in care taraful de tigani, aproape anonim in Romania, a devenit un nume sonor in muzica internationala, a editat trei Cd-uri foarte bine primite, a concertat la Festivalul de jazz de la Montreaux, la Opera din Paris, a fost invitat de Yehudi Menuhin sa il acompanieze in concerte, a imprimat alaturi de apreciatul grup american de jazz Kronos Quartet, a defilat in 1999, la Paris, intr-o prezentare de moda a designerului Yohji Yamamoto si a aparut recent in filmul "The Man Who Cried", alaturi de Johnny Depp, John Turturro si Christina Ricci.

"Oamenii astia te fac sa simti ca traiesti"

"Partea tiganeasca a Clejanului, sat aflat la 60 km de Bucuresti, in judetul Giurgiu, musteste de muzicanti si de tarafuri ce canta la nunti, botezuri, petreceri,

Articolul in Formula AS >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Călin Georgescu a preluat conducerea şi în diaspora, devansând-o pe Elena Lasconi

News.ro acum 13 minute
Candidatul independent Călin Georgescu a preluat conducerea şi în dispora, după centralizarea a peste 36% din procesele verbale, devansând-o pe Elena Lasconi. Potrivit datelor transmise în timp real de către Autoritatea Electorală Permanentă, după c

Surse: Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de lider al partidului PNL

Mediafax acum o ora
Demisia vine după mai multe apeluri din acestă searp ale unor voci importante din PNL. „Aşa cum arată aceste rezultate, candidatul nostru nu este pe podiu. Asta înseamnă că votul pe care l-au dat românii astăzi este sub potenţialul PNL, orice s-ar s

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Mii de oameni l-au votat pe fostul premier Ludovic Orban, deşi acesta a anunţat de o săptămână că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale – REZULTATE LIVE

News.ro acum 2 ore
Peste 12.000 dintre alegătorii care s-au prezentat duminică la urne l-au votat pe preşedintele partidului Fora Dreptei, Ludovic Orban, deşi acesta s-a retras din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi şi-a anunţat că o susţine pe Elena Lasconi. Con

Adrian Sârbu: Le-am dat-o în vot! Tu ce faci?

Mediafax acum 49 minute
Frig, cald, ploaie, zăpadă, te duci şi votezi împotriva tuturor. Tot ceea ce ai votat e un capital pe care l-ai investit în acest proiect de schimbare a guvernanţei din România. Aducem democraţia pe baza ei universală, istorică, numită: puterea ta!

Nicuşor Dan, despre votul de la referendum: Nu cred că partidele politice pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni

G4Media acum 2 ore
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat, duminică seara, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, conform Agerpres. „Vreau să le mulţumesc

Burduja: Conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat

Mediafax acum 2 ore
„Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii

Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie

Ziarul Financiar acum 20 minute
Călin Georgescu, candidatul pentru Palatul Cotroceni apărut de nicăieri şi care a ajuns numărul 1 în numărătoarea electorală în faţa lui Marcel Ciolacu şi al Elenei Lasconi. Călin Georgescu a venit cu un discurs anti globalist, cu o prezenţă puterni

Adio Ciucă? Bolojan pregăteşte debarcarea generalului: "Conducerea PNL trebuie să-şi asume rezultatele"

Mediafax acum 3 ore
„Aşa cum arată aceste rezultate, candidatul nostru nu este pe podiu. Asta înseamnă că votul pe care l-au dat românii astăzi este sub potenţialul PNL, orice s-ar spune. Pentru fiecare rezultat, în orice sistem democratic, există o răspundere pe care

#Alegeriprezidențiale Nicolae Ciucă - „Avem un exercițiu de democrație care arată că pe scena politică este loc pentru toată lumea”

Ziua Constanta acum 3 ore
Nicolae Ciucă dat prima declarație după rezultatele parțiale. Iată ce declară acesta:: „Vreau să le mulțumesc tuturor românilor care au ieșit la vot, le mulțumesc tuturor celor care m-au votat sau nu m-au votat. Avem un exercițiu de democrație care

Serie A: Lazio – Bologna 3-0

News.ro acum o ora
Echipa italiană Lazio a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia Bologna, în etapa a 13-a din Serie A. Bologna a rămas în zece începând cu minutul 35, când Tommaso Pobega a fost eliminat cu roşu direct pentru o intervenţie la Guen

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/9°
Iasi
acum

lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

-0°/4°
joi

2°/7°
Constanta
acum

lun.

0°/6°
mar.

3°/6°
mie.

4°/7°
joi

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/7°
mie.

3°/8°
joi

5°/10°