Joc serios
Atunci cind jocul pe care-l joci e unul – totusi – serios, exista in el, pe linga partea asa-zicind „usoara“, de angrenare superficiala in cadril, una mai temeinica si care presupune asumarea mai profunda a povestii, cu mai mare responsabilitate si cu gindul la consecinte.
Un asemenea joc serios a vrut sa fie ancheta noastra despre Romanul romanesc al secolului XX. Si cred ca a reusit. Numarul mare de oameni onorabili (ca sa citez din clasici) care au acceptat sa participe mi se pare o elocventa confirmare. Au stiut cu totii (unii au si spus-o pe fata ori au protestat!) ca intocmirea unui „top“ personal de 10 titluri e o operatiune nu doar dificila, ci si cumva imposibila; dar au trecut la fapte si si-au intocmit listele cu preferinte. Nu 10, nu 20, ci peste 100 de critici si istorici literari! Cine ar indrazni sa-i acuze pe toti de superficialitate?!
Rezultatele anchetei ofera si ele o buna baza de discutie serioasa asupra istoriei autohtone a genului in ultima suta de ani, cu toate precautiile relativizante pe care le impune partea „usoara“ a jocului (si la care voi reveni putin mai departe). In egala masura, e un instantaneu al mentalitatilor critice si mai larg-literare si culturale ale momentului, caci raspunsurile vorbesc nu doar despre situatia romanului romanesc, ci si despre criticii insisi, despre imaginea pe care o au ei, aici si acum, asupra secolului. In timp, ele vor capata valoarea unui document de epoca, asemeni celor citeva anchete scriitoricesti interbelice mai importante, citate astazi ca pretioase vestigii ale mentalitatilor din epoca. Prin profesiunea participantilor, ea isi asigura interesul pentru istoria ideilor si a gindirii intelectuale, iar caracterul jurnalistic, de consultare ca-n fata unui microfon, ca pentru un reportaj al zilei, le „dateaza“ si le aduce la numitorul comun al clipei, pe care o