Marturisesc ca nu stiam ce sa fac dupa conferinta de presa de la Muzeu: sa „protestez“, bombanind colegilor nemultumirile mele, sa-i stric buna-dispozitie domnului Lefter explicindu-i ofurile mele romanesti sau… Acest sau pentru care am optat este, cred eu, o formula mai inteleapta, aceea de a pune pe hirtie observatiile asupra topului dedicat romanului romanesc. In primul rind, citind clasamentul, am constatat ca nu mai stiu ce este un roman. Apare listat Jurnalul fericirii, mai mult, apare Viata lui Mihai Eminescu!!! Ca Ucenic la clasici are si elemente romanesti, mai treaca-mearga (desi parca este doar jurnal, dar…). Insa a considera si primele scrieri, excelente de altfel, romane este prea mult. Si asta probabil in numele unui noninterventionism exagerat in optiunile unor critici. Daca cineva ar fi optat pentru dialogurile din Apocalipsa dupa Cioran…, oare ar fi aparut listate aici? Si sigur mai sint si alte romane in devenire: nuvelele lui Eliade, Domnisoara Christina si Pe strada Mintuleasa (nu cred ca avem structura de roman, este doar intindere de roman), Jurnalul de la Paltinis (ma intreb de ce nimeni nu a ales, in aceeasi perspectiva jurnal-roman-confesiune, Zbor in bataia sagetii). Ce sa insemne aceste false si exacerbate optiuni: gustul nostru pentru exagerare, dorinta de a fi inedit cu orice pret sau gustul unora de a considera orice proza un virtual roman?
As nota si unele absente, pe care le striga subiectivitatea mea de lector de romane: Thalassa lui Macedonski, un foarte interesant roman, Maidanul cu dragoste al lui G.M. Zamfirescu sau, de ce nu, Balanta lui Baiesu. Desigur, aici nu pot reprosa nimic nimanui fiindca au fost alese cele mai bune 10 romane, iar acestea enumerate de mine nu sint crema romanului, dar nici nu sint de ignorat.
Un alt semn de intrebare il constituie prezenta Hortensiei Papadat-Bengescu cu mai toate romanel
