In ciuda seriozitatii subiectului, nu m-am putut abtine sa nu gasesc comica, ba chiar grotesca, figura dezumflata a unora dintre colegii mei confruntati cu rezultatele electorale. Expresii ca „dupa zece ani de truda intelectuala, cum este posibil?“, ca si cum zece ani de filozofie medievala sau greaca sau germana, de logica, de postmodernism estetic sau de viata cotidiana, de teorii sociologice sau, mai rau, de stiinta politica sau de istorie, repetind aceleasi platitudini despre democratie sau multiculturalism, ar putea avea vreun efect asupra majoritatii electorilor!
Dar aceasta a fost fraza pe care am auzit-o cel mai adesea: „poporul roman e prost“. Insa, atunci cind ii reamintesc interlocutorului meu ca apartine acestui popor, nu obtin, in cele mai multe dintre cazuri, decit un suris jenat sau, mai degraba, o incuviintare politicoasa pentru a putea abandona cit mai repede stinjeneala generata de remarca mea de bun simt. Intr-adevar, cit de orb trebuie sa fii pentru a fi surprins in asemenea masura de rezultatele alegerilor! Timp de trei ani, ajungea sa constati zi de zi degradarea economiei, coruptia masiva, falimentul sistemului bancar si financiar, distrugerea economiei rurale, toate acestea determinind saracirea oamenilor, descompunerea unei minime ordini sociale, succesiunea unor decizii contradictorii, pe scurt, incapacitatea generalizata, pentru a sti ca demagogul capabil sa puna degetul pe rana va fi intimpinat cu urale. Caci, reductio ad absurdum a demagogului si denuntarea stupiditatii poporului nu tin loc judecatii rationale. O astfel de atitudine nu face decit sa intareasca certitudinile oamenilor furnizate de experienta lor zilnica. Sa nu le fie cu suparare comentatorilor locali si occidentali, dar, in democratia de masa, oamenii voteaza cu stomacul. Si exista doua feluri de stomacuri, cele pline si cele goale. Scopul proclamat al oricar
