La Cotroceni se pretuieste foarte mult fidelitatea. Noul presedinte Ion Iliescu doreste sa poata avea incredere in cei care lucreaza pentru el. Nu este nimic neobisnuit in aceasta. Peste tot in lume se intimpla mai mult sau mai putin acelasi lucru. Peste tot, un presedinte nou isi aduce propriii consilieri, oameni de incredere pe care ii plaseaza in posturi de conducere, proprii purtatori de cuvint si chiar propriile secretare sau sefi de cabinet. El capata astfel un mare grad de certitudine ca acestia ii sint si-i vor ramine fideli. La rindul lor, colaboratorii apropiati ai presedintelui sint indreptatiti desigur sa-si aduca ajutoarele imediate din rindul persoanelor in care au incredere. Cind, spre exemplu, un presedinte american isi preia functia, el schimba cam un sfert din personalul Casei Albe, dar ceilalti ramin in posturile lor.

Ce auzim si citim este ca la Cotroceni nu un sfert, ci intregul personal ar fi supus unui test de fidelitate fata de noul presedinte. Consilierii fostului presedinte Constantinescu, ca si alti colaboratori apropiati ai acestuia au plecat desigur din proprie initiativa. Discutia este acum despre functionarime. Ne intrebam de aceea ce inseamna, in acceptiunea Cotroceniului, fidelitate si care este garantia ei? Declaratiile facute zilele trecute de unii responsabili ai Presedintiei ar da de inteles ca garantia fidelitatii ar fi sa nu fi lucrat pentru precedentul presedinte. Cu alte cuvinte, simplul fapt de a fi fost angajatul presedintiei in ultimii patru ani ar putea sa descalifice pe un functionar care ar dori sa-si pastreze slujba. Este un criteriu arbitrar si greu de justificat. Dupa cum este invecinat cu absurdul ca cineva sa nu fie eligibil pentru o slujba de rang mediu pentru ca a scris cindva la revista culturala Dilema, care, de altfel, nu este deloc o publicatie de partid sau ideologica, pe care s-o poti categorisi