* Pericolul capital al definiţiilor: "Cel care mă defineşte, mă asasinează" (Kierkegaard).
* Orice înfrîngere nu e decît o abrutizare. Analiza (care uneori posedă o componentă caritabilă) se sileşte a masca acest adevăr crud.
* Rezistăm cu adevărat nu atît prin performanţele originalităţii, cît mai cu seamă prin locurile comune ale personalităţii noastre, prin acea sănătoasă nediferenţiere sub semnul căreia viaţa ne ia sub protecţia ei. Inclusiv în sfera artei.
* Chiar în momentele acute ale spiritului, cauţi instinctiv acea notă de surdină, de familiaritate, prin care fiinţa se despovărează.
* Pentru unii metodologi, opera e doar un robot, cu cît mai demontabil, cu atît mai interesant. Nici măcar autopsia nu se mai practică, e depăşită ca o formulă de misticism.
* În poezie şi în aforism, caut să-mi recîştig intemporalitatea pe care o pierd în critica aplicată literaturii actuale. Atît cît e posibil.
* Dificultatea de-a limita (în text) ceea ce te limitează (în existenţial). Nevoia de stil ca de-o operaţie a limitării la pătrat.
* Îndoiala ca un corectiv nu doar al afirmaţiei, ci şi al negaţiei. Ambivalenţa subversiunii sale.
* Exclus pînă şi de propriile sale imagini, evacuat din operă, precum un chiriaş ce nu şi-a plătit la timp chiria, nu e acesta scriitorul în postumitate?
* Pentru ca ideile să reziste, se cuvine ca formularea lor să nu fie etanşă, păstrînd mici deschideri spre haosul împrejmuitor.
* Dacă suferinţa e, hotărît lucru, umilinţă, boala, o suferinţă instituţionalizată, te poate lesne îndemna la orgoliu.
* O decădere care nu se străduieşte destul, o decădere de rea-credinţă.
* Impostura de fond a creatorului ce nu aspiră la inactualitate.
* Sănătatea: cel mai cuprinz
