O memorie cultivată
Pentru un cunoscător al literaturii române, volumul de memorii Timpul ce ni s-a dat de Annie Bentoiu este o revelaţie. Clarviziunea memorialistei, talentul ei literar de mare clasă şi mai ales nobleţea - de neîntâlnit în societatea noastră de azi - a atitudinii adoptate în judecarea faptelor trecutului au ceva neverosimil. La fel de surprinzătoare au mai fost, la vremea apariţiei lor, doar jurnalele şi evocările semnate de Jeni Acterian, Mihail Sebastian, Petre Pandrea şi Ion Ioanid.
Jeni Acterian, Mihail Sebastian şi Petre Pandrea au murit însă de mult, iar Ion Ioanid trăieşte departe de România. Annie Bentoiu este contemporană cu noi şi, cu puţin noroc, poate fi întâlnită pe străzile Bucureştiului. Tocmai de aceea, altitudinea intelectuală a cărţii ei ne găseşte nepregătiţi şi ne uimeşte. Mai există cineva care şi-a păstrat o gândire elevată în lumea noastră copleşită de trăiri viscerale şi de prozaism? De necrezut!
Autoarea cărţii îşi concentrează atenţia asupra anilor 1944-1948, făcând însă şi unele incursiuni în trecut, până la începutul secolului, şi în "viitor", până în vremea lui Ceauşescu. Pentru a reconstitui ce s-a întâmplat în viaţa ei şi în istoria România în perioada 1944-1948, îşi reciteşte însemnările din agendele de adolescentă (avea 17 ani în 1944 şi era elevă de liceu), consultă, la Biblioteca Academiei, colecţiile ziarelor din acei ani şi, mai ales, îşi aminteşte.
Spune-mi ce îţi aminteşti, ca să-ţi spun cine eşti - aşa ar putea fi reformulat un vechi proverb românesc, pentru a atrage atenţia asupra calităţii actului amintirii. Numeroşi contemporani ai noştri suferă de amnezie, trăind aproape exclusiv în prezent cu o dezinvoltură care la animale poate să pară inocentă şi graţioasă, dar care la oameni este grotescă. Iar dacă totuşi îşi amintesc ceva, îşi amintesc numai ceea ce i-a atins în mod di
