Amaraj, teuga, babord, pupa, sarturi, cabestan, tertarola, parima, sextant. Iata citeva cuvinte pe care credeam ca le uitasem. Le cunosteam fiecare inteles, stiam pe ce parte a unei corabii se afla fiecare si le manevram cu ochii mintii, navigind prin marile turcoaz ale sudului, sau prin cele negre si pline de furtuni de la antipozi. Asta traiam in copilarie de fiecare data cind imi umpleam timpul cu lecturi pline de aventuri, pirati, corabii sau comori ascunse in marile sudului. Si cred ca fiecare copil a trecut printr-o perioada in care se credea pirat, explorator sau un simplu matelot amestecat printre membrii echipajului din " Toate pinzele sus ". Cu atit mai mult, cred ca astfel de lecturi pline de corabii au constituit "hrana" celor care au copilarit pe malurile Dunarii. Ma mai simt atins de nostalgia acelor lecturi, chiar si acum, cind privesc manevrele unei nave pe Dunare. Dar asta se intimpla destul de rar. Nu credeam insa ca mai exista persoane care sa mai viseze zi si noapte la o aventura cu un velier, dupa ce au trecut de "virsta de aur", de virsta copilariei. Asta pina sa-l intilnesc pe Marian Bucea, un veritabil Noe care-si construieste singur ambarcatiunea. El nu viseaza insa la salvarea vietuitoarelor, in eventualitatea dezlantuirii Potopului. Viseaza doar la aventurile pe care le va trai la bordul yacht-ului sau, dupa ce-l va fi terminat de construit. Nasterea unei idei Cotidianul nostru a lansat de curind o noua rubrica, in care vor fi prezentati oameni de linga noi, alaturi de pasiunile lor. Pentru ca ce altceva decit o pasiune, il poate face pe un simplu om sa desfasoare o munca titanica? Mai mult, pasiunea devine parte integranta din viata omului, putind constitui in cele din urma cartea lui de vizita. Astfel, un pasionat de serpi ne poate face in mod cert impresia unei persoane netematoare. Un filatelist care isi ordoneaza zilnic colectia nu poa