Tudorel URIAN
Proza romaneasca a anilor ’90
Editura Albatros, Colectia „Critica si istorie literara“, Bucuresti, 2000, 203 p. f.p.
Nu trebuie mare spirit de observatie sa notezi ca, in ultimii zece ani, dupa 1989, n-a aparut inca o singura carte despre libertate, care sa foloseasca material romanesc si nici o critica antimarxista sistematica. Explicatia ar fi lipsa de traditie a unor astfel de preocupari ideologice in Romania. O alta, poate si mai importanta in actualitatea imediata, este influenta masiva a politologiei occidentale, in speta anglo-saxona. Rezultatul? Apar doar carti de pura compilatie. Utile, intr-un fel, pe plan cultural, dar fara o singura referinta romaneasca. Ceea ce este inadmisibil. Ca si cum nimeni la noi nu si-a pus inca – intr-o epoca sau alta, intr-un fel sau altul – problema „libertatii“. Ceea ce nu corespunde deloc, dar absolut deloc, adevarului.
Din fericire, literatura, mai precis romanul, proza in general, a preluat in mod spontan, empiric, nesistematic, neerudit (se intelege) ceea ce incipienta politologie romaneasca n-a avut inca posibilitatea s-o faca. Observatii acute, patrunzatoare, critice despre cenzura si libertate, despre un nou mod liber de a gindi relatia cu „Romania“, cu oamenii si moravurile sale, cu diaspora si literatura sa si, nu in ultimul rind, noul mod de a concepe literatura intilnim din abundenta in proza scrisa si publicata dupa 1989. Unele texte sint anterioare. O anumita „literatura de sertar“ a existat fara indoiala. Alte texte au fost scrise si aduse oarecum la zi, dar in acelasi sens contestatar, initial, care nu se putea exprima sub regimul cenzurii.
Dar surprizele nu se opresc aici. Descoperim, intr-o foarte recenta carte de critica literara, cum ea devine (ca sa ne exprimam astfel) adevarata „ideocritica involuntara“. Critica ideologica neprogramata, neteo
