In noiembrie 2000 ma intilnesc pe o strada bucuresteana, cu totul intimplator, cu dl Mihai Zamfir. Toate intilnirile noastre au avut loc prin carti, articole de revista sau pe strada. Asa a fost sa fie. I-am citit cu mare atentie si participare punctele de vedere si analizele, extrem de chitibusite, asupra literaturii. Poveste de iarna, un roman „bucurestean“, l-am perceput in acelasi mod, inefabil, de traitor si cititor bucurestean. Dupa intilnirea cu dl Zamfir, pusa sub semnul hazardului – Domnia sa, ambasador la Lisabona, cu totul intimplator aflat la Bucuresti, eu nu intimplator aflat la Bucuresti dupa ce am fost „suprimat“ de la Atena –, ochii imi cad pe Structura narativa a romanului proustian, carte aflata linga alte carti de si despre Proust. O rasfoiesc, dupa ce ani in sir, dupa ’90, nu m-am mai atins de Proust. Surpriza, pe ultima pagina a volumului, pe verso, notata cu creionul, ziua nasterii lui M. Zamfir, si citesc date bio-bibliografice. Pe 6 noiembrie urma sa ne intilnim, chiar de ziua ambasadorului care, evident, nu evidentia in nici un fel acest detaliu biografic. Ne-am vazut, mi-a daruit o dedicatie pe cartea despre Proust si un roman in doua volume, Educatie tirzie.
La rindul meu, i-am facut cadou o raritate bibliofila – o monografie din secolul trecut, editata la Paris si dedicata unui putin cunoscut muzician german, scrisa de un print Bibescu, chiar cu autograful autorului. Ma rog. Si apoi M. Zamfir a plecat la Lisabona si eu in Drumul Taberei. Tot retraind parte din multi-putinii ani consumati in orasul care mi-a fericit viata si mincat ficatii, am dat peste un alt set de carti: ale lui Holban si despre Holban. Iar alte efluvii si melancolizari, aduceri aminte prin varia „madlene“ de uz propriu. In Pseudojurnal – Anton Holban – o editie Minerva din 1978, corespondenta, acte, confesiuni, ingrijita de Ileana Corbea si N. Florescu, ga
