Gabriel COSOVEANU

O generatie pierduta?

Editura Scrisul Romanesc, Colectia „Hermes“, Craiova, 1999, 308 p., f.p.

Gabriel Cosoveanu practica un discurs critic „ariergardist“: el imbina mijloace traditionale din critica romaneasca, aducind, in acelasi timp, un suflu nou prin alegerea unor teme de istorie literara ramase neacoperite. Titlul volumului (O generatie pierduta) ne poate induce in eroare. Daca vom cauta o analiza a intregului fenomen poetic anuntat, vom fi dezamagiti: cartea ii este dedicata lui Geo Dumitrescu. Pe de alta parte, eseul cuprinde etape in care autorul incearca sa surprinda exact starea de spirit (mondiala, nu doar romaneasca) care a urmat celui de-al doilea razboi mondial. Asadar, colegii de generatie ai lui Geo Dumitrescu sint „atinsi“ in treacat – Gabriel Cosoveanu urmareste evolutia liderului albatrosistilor, dezvaluindu-si astfel si o alta afinitate, de plan secund: textele programatice. Geo Dumitrescu este vazut mai ales ca un exponent al avangardei tirzii de la noi. Miscarea este subtila, criticul dorind prin aceasta sa-si inscrie favoritul in marea miscare poetica europeana imediat postbelica.

Cam care ar fi caracteristicile literaturii acelei perioade? Ele sint analizate amanuntit de catre criticul craiovean; nimic nu-i scapa. Una dintre cele mai importante trasaturi este revenirea la „comunicabilitate“ – poezia trebuia sa scape de balastul abstractului. Cam asta predicau Philip Larkin (in Anglia) sau Prévert si Michaux (in Franta) in anii ’40. Tranzitivizarea poeziei aduce cu sine o noua materie poetica de prelucrat: cotidianul. Toti poetii „generatiei pierdute“ sint preocupati de apropierea de cotidian (autorul numeste inspirat aceasta poezie „poezia pragmatica“). Discutia sare pe nesimtite in zona controverselor epistemologice – autorul vede in acea schimbare de sensibilitate postbelica o