Dezvaluirile pivind trecutul de militant de stinga al lui Joschka Fischer in cadrul miscarilor de protest din anii ’60-’70 furnizeaza opozitiei conservatoare germane argumente pentru a-si formula rezerve fata de ministrul de Externe, cit si critici fata de coalitia social-democrat/ecologista aflata la putere. Cazul Fischer a reimpulsionat deci adversitatile existente intre diferitele tabere, creind opozitiei o platforma de atac si un eventual capital politic necesar in viitoarele alegeri. Electoratul priveste mult mai detasat ceea ce unele ziare conservatoare au numit un scandal, prefacindu-se ca trecutul militant al ministrului nu ar fi fost cunoscut. Opozitia a cerut demiterea lui Fischer, acuzindu-l de bagatelizarea propriului sau trecut. Peste 80 la suta dintre germani resping cererea opozitiei. In pofida sirului de dezvaluiri, chipurile, inedite, vice-cancelerul continua sa se afle pe locul 1 in topul celor mai populari oameni politici germani.
Pe linga opiniile pur conjuncturale legate de trecutul ministrului, dezbaterea declansata acum, nu numai in Germania, a contribuit la clarificarea unui capitol al istoriei recente. Ceea ce la sfirsitul anilor ’60 s-a manifestat mai intii in Statele Unite sub forma miscarii hippie, printr-un protest nonviolent, s-a extins ulterior asupra universitatilor, luind o amploare fara precedent. Generatia de la 1968, careia ii apartine si Fischer, a abandonat pacifismul nonviolent in favoarea unui militantism de protest, care, pe alocuri, s-a manifestat prin violenta indreptata impotriva ordinii de stat. Filozoful francez Raymond Aron a calificat miscarea de protest din 1968 drept un „carnaval revolutionar“. In Germania s-a produs o radicalizare rapida a protestatarilor, care impartaseau conceptii de stinga, dar, in acelasi timp, respingeau comunismul real existent. Un nucleu extremist s-a pronuntat pentru terorism, pe
