Liviu ANTONESEI
Despre dragoste. Anatomia unui sentiment
Editura Ars Longa, Iasi, 2000,
153 p., f.p.
Acest furor eroticus – pe care l-am preferat ca titlu al articolului de fata – sta in fapt la temelia recentei constructii eseistice despre dragoste, apartinindu-i lui Liviu Antonesei, desi – trebuie sa o spun – nu o ilustreaza in totalitate. Asa cum autorul recunoaste in subtitlul cartii („anatomia unui sentiment“), prezenta analiza nu exclude studiul savant si, implicit, radiografia impersonala, detasata, motivata de experienta livresca. Totusi, in fondul ei obscur – psihanalizabil sau nu –, scrierea cunoscutului intelectual iesean este caracterizata de o spontaneitate a empiricului, de intensitatea trairii nemijlocite. Poate si de aceea Liviu Antonesei tine sa precizeze in Prefata ca avem de-a face cu o carte traita, si nu neaparat cu una de biblioteca. Scriitorul – fara „renumele discutabil al unui hommes à femmes“ (p. 8) – insista pe caracterul de „marturie“ al eseului, punind pe un plan secund natura sa (altfel inevitabila) de „investigatie“ culturala. Inutil sa mai precizez, prin urmare, ca Despre dragoste nu seamana cu nici una dintre cartile de analiza publicate pina astazi de autor. Nu voi cadea, desigur, in capcana evaluarilor rigide, declarind-o mai buna ori mai rea decit altele. Este pur si simplu diferita, iar atunci cind cunosti – ca scriitor – riscul manierismului in literatura (instaurat volens-nolens la o anumita virsta) si, mai ales, atunci cind traiesti cu obsesia autopastisarii, nu-ti ramine decit sa vezi – in aceasta capacitate de a scrie diferit, chiar si dupa aparitia consacrarii – o virtute incontestabila.
De aici, probabil, si aerul de prospetime al cartii care te tine cu pulsul ridicat de la prima la ultima pagina. In mod interesant, autorul nu incearca sa convinga prin forta rationamentulu
