Profesor la o prestigioasa universitate americana, Sanda Golopentia a ales plecarea din tara la inceputul anilor ‘80, perioada de „virf“ a „epocii Ceausescu“, lipsita de orizonturi si perspective: „Cind am plecat, aveam sentimentul ca momente de revenire, ca cel de fata, nu se vor mai produce“. Anii ‘80 au fost marcati, pe linga activitatea profesionala in lingvistica si studii culturale, de o activitate intensa la Radio Europa Libera – gura de oxigen si modalitate de conservare, pe calea undelor, a legaturii cu Romania: „felul meu de a continua sa traiesc romaneste in spatiul de adoptie“. A urmat, dupa 1990, o alta etapa: aceea a pendularii intre America si Romania, unde a publicat atit volume personale – in care a reunit, printre altele, interventiile de la Europa Libera – cit si opera tatalui sau, sociologul Anton Golopentia, disparut in inchisorile comuniste.
„Exil“ – cuvint cu anumite conotatii greu de dominat
Cum ati trait experienta stramutarii? O puteti numi exil sau a fost o plecare?
Am plecat din Romania in 1980 si m-am referit la acel moment din viata mea, intotdeauna, cu termenul mai sec si mai neutru de „plecare“. Nu de alta, dar „exil“ imi pare un cuvint cu anumite conotatii greu de dominat. Cind am plecat, aveam sentimentul ca momente de revenire, ca cel de fata, nu se vor mai produce: plecarea nu putea fi atunci decit una definitiva. Imi aduc aminte ca, la fel ca in momentele in care – foarte rar – se pleca in strainatate, dar mult mai intens, prietenii m-au insotit cu gindul ca nu ne vom revedea niciodata. Plecarea de atunci a avut asadar caracterul unei despartiri pe viata. Mai tirziu, prin 1982-1983, am simtit nevoia sa scriu despre experientele ruperii. Am publicat atunci in ziarul Lupta, editat la Paris, dar a carui editie americana era scoasa de Constantin Eretescu, mai multe articole in care incerc