La adăpostul uriaşei diversiuni a secetei mileniului, politicienii îşi văd de-ale lor, împărţind şi primind favoruri de parcă funcţiile în care s-au trezit, propulsaţi de un electorat despre care e mai bine să nu mă pronunţ, ar fi proprietatea lor! N-am înţeles, de pildă, şi nu înţeleg de ce Cotroceniul a ajuns una din cele mai populate instituţii ale ţării. De ce e nevoie de o armată de consilieri, funcţionari şi subfuncţionari? Ce produce, cu adevărat, preşedinţia? "Produce" ea bunăstare? Produce, măcar, stabilitate? îndoi-m-aş! Ea produce clientelism şi perpetuează, prin câteva personaje deja antipatice, precum această arţăgoasă Corina Creţu (un fel de Zoe Petre, dar fără C.V.-ul intelectual al aceleia!), dese perdele de fum îndărătul cărora se poate întâmpla orice.
Scârbit, aşadar, de viaţa politică, m-am gândit să scriu în această săptămână despre cultură. Aveam la îndemână un subiect generos: vizita la Timişoara a lui Paul Miron şi a Elsei Lüder, prilejuită de apariţia volumului de memorii, "Măsura urmelor", al profesorului de la Freiburg şi de premiera, la Teatrul Naţional Timişoara, a piesei sale, "Departe de Yggdrasill". în Aula Magna a Universităţii, devenită neîncăpătoare, s-a desfăşurat, în onoarea ilustrului oaspete, un mini-simpozion pe tema "Literatura diasporei". Am avut onoarea ca în acel context să-i secondez pe îPS Nicolae al Banatului, pe dl. Nicolae Manolescu, pe d-na Ileana Oancea (decanul Literelor bănăţene) şi pe Cornel Ungureanu.
Iată, însă, că un articol plin de amărăciune, publicat în "Dilema", al domnului Z. Ornea m-a deturnat de la (orişicâtuşi!) frumoasa mea intenţie. în esenţă, binecunoscutul istoric literar deplânge starea dezastruoasă în care a ajuns una din cele mai bune edituri ale ţării, "Minerva". Am scris eu însumi, în momentul, dubios din cale-afară, al privatizării acestei adevărate instituţii naţionale, că