Dacă ar fi fost vorba despre o premieră a regizorului Vlad Mugur, ea n-ar fi avut loc niciodată într-o zi de 13. Primul spectacol pe care l-am văzut în acest an şi mileniu a fost pe 13 ianuarie, la Teatrul "Sică Alexandrescu" din Braşov: Filumena Marturano de Eduardo de Fillipo (traducerea - Ion Cantacuzino şi Mariella Coandă, versiunea scenică - Felix Alexa) în regia lui Felix Alexa. Este prima colaborare a trupei cu regizorul şi este pentru a doua oară cînd Felix Alexa părăseşte Bucureştiul. Întîmplarea face ca ambele ieşiri să i se datoreze lui Eduardo de Fillipo. Prima a fost la Teatrul "Toma Caragiu" din Ploieşti unde a pus (în 1998) Arta Comediei. Prin recenta montare, regizorul continuă în alt fel introspecţia umană din Nunta lui Krecinski, de la Teatrul Naţional din Bucureşti: situaţiile, pe muchie de cuţit, transformările interioare care determină preschimbarea rîsului în plîns sau a plînsului în rîs, întîmplările care pun în discuţie, abrupt, o întreagă viaţă. De aceea, ultimele două spectacole ale lui Felix Alexa sînt studiu de caz: cazul Krecinski şi cazul Filumena Marturano. El merge cu analiza foarte profund, fără să expedieze nici o relaţie. Fiecare este pusă sub lupă, iar la această minuţioasă privire detaliile sînt revelatoare. Mergînd spre esenţe, regizorul nu mai este preocupat de aparenţe. Cu alte cuvinte, el este interesat de a-i face pe actorii cu care lucrează să descopere împreună cu el chipul fiecărui personaj, resortul interior, raporturile în care se află cu sine şi cu celălalt şi este mai puţin apăsat de presiunea epatării, a spectaculosului cu orice preţ. Lipsa ostentaţiei şi a gratuitului de pe scenă este semnul că regizorul şi trupa sînt siguri pe felul în care au citit textul, pe accentele noi puse, pe forţele creatoare şi interpretative.

Cînd spui Eduardo de Fillipo eşti tentat şi grăbit să-l clasezi la "prăfuiţi". Reuşit