Nu frigul i-a astîmpărat pe improvizaţii propagandişti ce făceau spume la gură în Hală, în lumea pestriţă a tarabelor. Unde era şi pegra, şi lumea curăţică a tîrgului. Electoratul carevasăzică. Un an dacă nu doi, energumeni congestivi au spurcat, în cunoscutul argou al agitatorilor (şi organizatorilor colectivi) Convenţia şi Preşedinţia. Brusc, la gestul marelui prestidigitator, toţi au dispărut. Alegerile au fost cîştigate, gata, agitatorii nu mai aveau nici o treabă în Hală. Au redevenit şmenarii calificaţi pe care-i ştiam. A dispărut şi coada grasă, cu zbîrciţii ce făceau propagandă în colţ, la "pîine la vatră". Ce pîine la vatră! Pretext. Au spurcat, au cîştigat. (Spurci şi cîştigi!). Gata. Acasă. La telejurnal.

***

Poartă americanii o grijă specială (şi permanentă) Austriei. De nu i-ar fi purtat-o, soarta ţării între ţările Europei ar fi fost aceeaşi cu a jumătăţii ei imperiale, Ungaria, cu a Poloniei şi Cehoslovaciei. Ar fi cunoscut îmbrăţişarea, pînă la asfixie, a ruşilor şi azi am fi asistat la drama ieşirii din istoria negativă a jumătăţii de secol, cum vedem că o suportă celelalte trei surate întru lumină, Praga, Budapesta, Varşovia. Pe care americanii n-au mai vrut/ n-au mai putut să le salveze. Lăsîndu-le să alunece către Bucureşti, Sofia, Belgrad, Tirana. Dar asta e istoria mare. Să ne "delectăm" însă, o clipă, cu cea mică şi să ne oprim la momentul concertului de An Nou de la Viena. Sclipitor oricum. Şi urmărit de lumea întreagă. E parfumul subţire adus din vechimea imperială şi dat pe corsajele şi reverele doamnelor şi domnilor de azi. În fond, ce putea fi mai firesc, în briantul concert, decît invitarea unui Gregory Peck, acum octogenar, sau a corului de copii negri din Harlem! Da, dar cînd ştim că Viena ultimului an a fost răvăşită de puseul naţionalist al lui Haider, atunci tenta americănească a specta