In viata politica romaneasca se pot delimita, foarte precis, trei generatii de oameni politici. Generatia cea mai in varsta este alcatuita din politicienii ce au sarit peste 70 de ani. Ion Iliescu, la cei 72 de ani ai sai, poate fi considerat unul dintre cei mai "tineri" batrani. Asa se si explica, poate, de ce fostul lider al Partidului Democratiei Sociale din Romania a reusit sa-si adjudece inca un mandat de sef al statului.

Principala carenta a politicienilor din aceasta generatie este data de indepartarea lor de realitate. De aceasta boala sufera atat "seniorii" partidelor istorice, care se mai considera inca in perioada interbelica, dar si "inteleptii" defunctului PCR (formatiune ce a reusit sa se sublimeze in majoritatea partidelor de astazi), cei care - desi nu recunosc asta - tot mai cred in virtutile comunismului cu fata umana. Cum majoritari sunt nostalgicii epocii rosii nu este de neinteles ascensiunea stangii politice, concomitent cu degradarea dreptei. Pana acum, cel putin, batranii sunt cei care, reusind sa manipuleze masele, au condus Romania.

In ultimul timp, asistam insa la anumite schimbari de lideri ce anunta, fara doar si poate, ca Romania se pregateste sa iasa din epoca gerontocratiei. Inlocuirea, la varful PDSR, a lui Ion Iliescu cu Adrian Nastase, in cadrul PNTCD a lui Ion Diaconescu cu Andrei Marga, iar la liberali, a lui Mircea Ionescu Quintus (probabil) cu Valeriu Stoica, dovedesc, cu prisosinta, acest lucru. Urmatorii ani vor apartine generatiei de mijloc a politicii romanesti (cei care au o varsta cuprinsa intre 40-70 de ani).

Paradoxal, cu toate ca aproape intreaga lor viata (de pana in 1989, bineinteles) s-a derulat sub obladuirea comunismului, acesti politicieni sunt mult mai deschisi la nou decat ceilalti. "De vina" sunt studiile facute prin cele strainataturi, care desi nu le-au deschis cine stie ce orizonturi