Umor involuntar

Liviu Antonesei, poetul şi eseistul din Iaşi cu formaţie de psiholog, a publicat de curând o carte intitulată Despre dragoste. în cuprinsul ei este vorba chiar despre dragoste (aşa cum într-o compunere şcolară cu titlul Iarna este descrisă chiar iarna). Ca să ataci direct, fără ezitare, o asemenea temă, fără să fii Nabokov sau Kundera, îţi trebuie o anumită naivitate. Liviu Antonesei o are. El se consideră competent în materie pentru că a trăit câteva aventuri amoroase şi a reflectat asupra lor. Şi, cuprins de euforia rememorării succeselor erotice, nu-şi dă seama că ideile pe care le avansează sunt simple aforisme romanţioase, dintre acelea pe care aproape oricine le declamă patetic când bea un pahar de vin în plus.

Atitudinea adoptată - de bărbat cu succes la femei, care împărtăşeşte şi altora din vasta lui experienţă - constituie o sursă de umor involuntar. Vorbind frecvent la persoana întâi şi alunecând într-o inevitabilă fanfaronadă, deşi face în mod vizibil efortul să pară modest, Liviu Antonesei îi provoacă cititorului un zâmbet ironic.

El se laudă, de exemplu, că ştie ce înseamnă dragostea, întrucât în viaţa lui au fost mai multe femei:

"Nu atât de multe pentru a căpăta renumele discutabil al unui homme à femme, totuşi destule pentru a şti despre ce anume este vorba, pentru a putea vorbi în cunoştinţă de cauză."

Asemenea declaraţii sunt jenante, chiar dacă autorul le face cu aerul că se pune cu abnegaţie la dispoziţia ştiinţei. Cu toată diplomaţia la care recurge, se simte plăcerea lui de a vorbi despre sine:

"Poate ca efect al propriei mele biografii sau poate pentru că, scriitor fiind, mă simt legat de cuvinte, eu sunt o persoană căreia nu-i este suficient să fie iubită, ci are nevoie şi de repetata mărturisire a acestei iubiri."

Momentul cel mai delicat îl constituie evocar