Der liebe Gott steckt im Detail, obişnuia să spună Aby Warburg. Grosul vieţii noastre e făcut din detalii. Morala priveşte atît ordonarea acestor detalii, cît şi discriminarea lor, potrivit unei reguli de tipul "Toate îmi sînt îngăduite, dar nu toate îmi folosesc" (1 Cor., 6,12; 10,23). Fundamentul oricărei veritabile ordonări ierarhice este afirmaţia "Dumnezeu există". Dacă principiul nu există, ordonarea este imposibilă .
Problema pe care, azi, o avem toţi cu morala este că aproape nimeni nu mai crede în mod serios că (i) morala (orice morală) ar fi universală ori că (ii) morala (orice morală) ar fi obligatorie. Facultativă şi după plac, morala nu mai este, pentru noi, decît forma particulară sub care au ajuns pînă la noi, azi, tradiţiile etico-religioase specifice locului unde, întîmplător, ne-am născut. Ţinînd de cultură şi fiind doar o datină, morala nu poate fi decît locală (după geografie şi timp), lipsită de generalitate (după conţinut) şi imposibil de universalizat (după prescripţii). Din aceste motive, orice om raţional din zilele noastre (şi chiar şi unul rezonabil) va privi angajamentul faţă de morala sa personală cu duioşia neangajantă cu care părinţii privesc speranţele inocente şi naive ale copiilor lor în ce priveşte venirea lui Moş Crăciun. Împăratul Hadrian a fost pus de Marguerite Yourcenar să caracterizeze această situaţie tipică prin următoarele cuvinte memorabile: "numai decenţa este publică, morala este privată". Cu mijloacele eseului erudit (Alasdair MacIntyre, After Virtue: A Study in Moral Theory, 1981; trad. rom.: Humanitas, 1998) ori ale celui elegant (Gilles Lipovetsky, Le Crépuscule du devoir. L"Éthique indolore des nouveaux temps démocratiques, 1993; trad. rom.: editura Babel, 1996), acest adevăr a fost de multe ori semnalat de autorii moderni care nu se complac în oportunismul mereu la modă al modei de ultimă oră. Concepţi
