Cea mai simpla si, in acelasi timp, poate, cea mai potrivita explicatie pentru felul in care a votat electoratul la alegerile generale din 2000, rezida in nostalgia romanului. Confruntat cu o accentuata degradare a nivelului de trai, cu pierderea locului de munca, cu explozia de infractionalitate, cu imposibilitatea de a mai face rost de o locuinta etc., alegatorul obisnuit din Romania a preferat pasul in urma. E drept, nici inainte nu prea putea sa-l faca, deoarece asa de bine a guvernat CDR in ultimii patru ani, incat a adus tara pe buza prapastiei. Totusi, ca sa fim drepti pana la capat, exista si parerea conform careia nu poti invia, daca n-ai murit mai intai (macar nitel).
Faptul ca, in urma alegerilor, a doua forta politica a tarii a devenit Partidul Romania Mare, dovedeste ca multi romani au dorit sa sara (cu spatele) direct in vremea de dinainte de 1989. Ceea ce a atras cel mai mult la Corneliu Vadim Tudor a fost discursul teribil de dur, in care alegatorului i s-a parut ca regaseste autoritatea de odinioara, cand, de bine, de rau, puteai merge linistit pe strada sau in tramvai (caci nu aveai neplacuta surpriza de a te trezi cu o mana tuciurie in propriul buzunar), cand salariul, desi mic, era suficient pentru plata intretinerii, cand, dupa terminarea studiilor - fie ele si putine - primeai un loc de (ne)munca etc. Gaunosenia vorbelor "tribunului" a iesit degraba la iveala, imediat ce romanii au facut cunostinta cu cei trimisi de PRM in Parlament. Cohorte de indivizi dubiosi, semianalfabeti sau ex-militieni certati dintotdeauna cu legea, fanti sau oameni de tinichea au facut din forul legislativ al Romaniei un adevarat manej. Ca, printre acestia, se mai afla si unii peremisti care chiar cred in virtutile nationalismului agrementat de PRM, este un capitol pe care il lasam pe alta data. Personal, nu gasesc in personajele "cu cantec" Irina Loghin si
