Nu e lucru de glumă viza Schengen. Iată, îmi amintesc de o poveste de demult, din timpul cînd eram eu soldat TR la Brigada de grăniceri din Timişoara cu un an, doi înaintea apariţiei mişcării Charta 77 de la Praga. Pe acele timpuri, colegul de pluton Mircea Mihăieş îmi povestise cum a mers el la vreme de liceu, din Arad la Marea Neagră, cu o căruţă cu doi cai. Un coleg de clasă al cărui tată era pădurar le-a dat caii, căruţa au împodobit-o cu un coviltir, pe acesta l-au desenat cu tot felul de trăsnăi, iepuri, morcovi şi alte asemenea privelişti din ecosistem. Părul îl aveau ei foarte lung, pe umeri în jos, în coviltir ascultau ei ceva Rolling Stones, ceva Boby Solo. Ştiu că mult am rămas eu mut de admiraţie pentru isprava lor liceană. La vremea mea de liceu, cu unii colegi de clasă, am organizat expediţii asemănătoare, cu toate că distanţa nu era la fel de mare, sălbăticia drumului compensa absenţa coviltirului pictat în efuziuni beatnice. Şi cum spun, noi am apucat pe Valea Şoimoşului, spre pădurile cele dese, dinspre toponimul Crucea Ţiganului spre altul zis Pîrăul lui Iov şi de acolo spre cabana Debelagora din munţii Zarandului. Acolo, într-o poiană paradisiacă, ca în utopia medievală despre Regatul Preotului Ioan, am adăstat cu un cort. Să mai spun că eram noi purtători de mocasini, blugi cu marginile zdrenţuite aveam, la gît purtam legat cu sfoară de tei nişte uriaşi colţi de mistreţ pe care i-am subtilizat din sertarul cel vînătoresc al instanţei mele paterne. Şi pe cînd stăteam noi acolo în poiana aceea desprinsă din Regatul sus-pomenit, iacătă că apar atrase de toate ale noastre nişte "gagicuţe" din tabără, liceence ele din Capitală de la liceul Zoia Kosmodemianskaia (mi-a rămas în minte denumirea prin exotismul ei muzical). Mult ne-au privit "gagicuţele", la foc s-au aşezat vrăjite de colţii de mistreţ, de mocasini, de franjuri, de privirile noastre