Duminica, 28 ianuarie 2001, intre orele 11.00 si 18.00, tinerii cu varste cuprinse intre 18 si 35 de ani sunt chemati din nou la urne, pentru alegerea Parlamentului Tineretului.
Sectiile de votare sunt amplasate in urmatoarele puncte din oras: la Universitatea "Al.I.Cuza" - Sala Pasilor Pierduti; in Complexul studentesc "Tudor Vladimirescu" - la receptia Iulius Center Shopping Mall; in centru - la intrarea in cladirea Consiliului Judetean.
Alegatorii se vor prezenta la sectia de votare cu buletinul sau cartea de identitate. Pentru ca votul sa fie validat, stampila trebuie aplicata in dreptul numelui unui singur candidat de pe buletinul de vot. Voturile primite de candidatii unui partid se insumeaza, pentru a determina ponderea partidului in "Parlament", pragul electoral fiind de 3%.
Asociatia "Pro Democratia", Liga pentru Apararea Drepturilor Omului si "Eurodemos" vor supraveghea corectitudinea alegerilor. Biroul electoral isi va desfasura activitatea la sediul Institutului European Iasi. Jurnalistii sunt invitati sa voteze si sa urmareasca intregul proces electoral.
Intr-un comunicat de presa, Institutul European Iasi, in calitate de initiator si cofinantator al proiectului (alaturi de Delegatia Comisiei Europene in Romania) arata ca se delimiteaza de orice incercare de deturnare a obiectivelor initiativei sale in scopuri politice sau interese personale. Obiectivul respectivului proiect nu este acela de a gira o institutie reprezentativa pentru toti tinerii ieseni, ci de a crea un cadru de dezbatere si simulare a practicii politice si civice si de a contribui la formarea unei elite civice si politice prin organizarea unor cursuri teoretice si activitati deschise cat mai multor tineri.
Consecvent principiilor sale confirmate in cei zece ani de existenta - deschidere catre dialog si colaborare, obiectivitate, echilibru si neutralita