Manuela CERNAT:
Romania se numara printre primele tari care s-au bucurat de inventia lui Lumière la doar sase saptamini de la premiera absoluta de la Paris. Un an mai tirziu, Paul Menu filma la Bucuresti primele „vederi“ romanesti, iar in 1898 profesorul Gheorghe Marinescu realiza primele filme stiintifice medicale din lume. A urmat o perioada de romantic pionierat, incununat in 1912 de monumentalul film istoric Independenta Romaniei. Pionierii filmului romanesc au aspirat constant – pina in 1936, la infiintarea Oficiului National al Cinematografiei – ca activitatea lor sa fie preluata sub o umbrela statala. Intr-o tara mica, fara debuseu international, cinematografia nu poate supravietui, in conditiile economiei de piata, fara o masiva sustinere de la buget.
Anii comunismului, din ratiuni propagandistice, au dezvoltat o industrie nationala. In 1980, Romania producea anual 36 de lungmetraje, 200 de filme documentare si 60 de filme de animatie. Eram cotati printre industriile de talie medie ale Europei. Fara a avea, din ratiuni de cenzura si de presiune ideologica, un nou val ca in Cehia sau in Polonia, am avut o pleiada de regizori de prima stralucire nationala si internationala. Daca a existat dupa ’90 in Romania un domeniu care nu trebuia privatizat, sau cel putin nu in modul haotic si aberant in care s-a facut privatizarea, mai precis lichidarea, punerea pe butuci, acest domeniu a fost cinematografia. S-a pierdut un deceniu in care cineasti importanti au intrat in somaj tehnic, iar un deceniu in viata unui artist e criminal sa fie irosit. Dupa ce am atins „punctul 0“, ne aflam inca sub nivelul marii, dar incep sa se intrevada primele semne ale unei renasteri, chiar daca veleitarii si neavenitii blocheaza inca accesul la creatie si la finantare al autenticelor talente.
De fapt, in ultimii ani, productia romaneasca de film s-a mutat la ATF,
