Dezvoltarea recenta a unei discipline precum tanatologia este semnificativa pentru obsesiile contemporane privind distrugerea generalista. Mircea Eliade vorbea in Nostalgie des origines despre o „moda a mesianismului“ si revela interesul in crestere al cercetatorilor pentru miscarile milenariste si pentru utopii, interes care s-a articulat in sinteze precum cea timpurie a lui Norman Cohn, The Pursuit of Millenium (1961).

René Girard a afirmat, in incercarea sa de a contura o antropologie generala, ca „noi sintem in situatia de apocalipsa obiectiva“ (1978). Incercam, la rindul nostru, sa trecem in revista conceptele acestui nou domeniu de dezbatere contemporana cristologia, folosind aceste termen „secularizat“. Il vom aborda din perspectiva psiho-simbolica, pentru o mai buna intelegere a seismografului oferit de productia artistica. Termeni conecsi pot fi: fricile (sociale), fragmentarea corpului, figurile distrugerii, indoiala generalizata, moartea nucleara si moartea virala.

Pentru a opera cu conceptul de milenarism ca indice al nelinistii, vom imprumuta semnificatiile date de catre Marcel Mauss in Sociologia asteptarii, ca parte a unei sociologii a imaginarului (1924). Henry Desroche a cuprins acest cimp teoretic in Dictionarul sau de mesianism si milenarism (1969), afirmind ca „asteptarea individuala si colectiva constituie un fenomen social total“.

Discursul apocaliptic este adesea legat de o situatie economica, politica si sociala intolerabila. Max Weber a considerat drept conditie necesara a mesianismului existenta unei populatii „paria“, ca urmare a socului produs de doua civilizatii cu nivele culturale diferite. Ne referim, conform lui Samuel Huntington si dezbaterilor care au urmat „sfirsitului Istoriei“, si la „socul civilizatiilor“, care coincide in Balcani cu frontiera ori vechea zona de influenta intre Imperiul Habsburgic