Dan Puric a optat pentru pantomima din spaima in fata cuvintului pervertit sau numai expus mistificarii – refuz in fata capacitatii oprimante a unui New Speak, mereu prezent si intotdeauna gata de atac, nu numai pe timpuri de grea dictatura, ci si intr-o societate debusolata, aflata in cautarea reperelor si valorilor. Stimulat de un public care isi dezvaluie inca puterea de reactie si sensibilitatea, Dan Puric declara razboi – la fiecare spectacol al sau – ofensivei agresive a mirlaniei si imposturii (cu iz deopotriva oriental si occidental), a subculturii sau a exhibitionismului ambalat ca dezinhibitie. Optind pentru comunicarea totala, prin dans, gest, corporalitate spiritualizata, Dan Puric pledeaza pentru mentinerea unui dialog – prin spirit – autentic, viu si permanent deschis. El isi creeaza spectacolele – vezi Costumele!… sau Toujours l’amour, pentru a le cita numai pe cele mai recente – de la prima virgula pina la ultimul punct, face propria regie – sau alchimie, altfel spus – pentru ca in calea lui, ca actor, nu a iesit pina acum regizorul marii intilniri: „o fac din necesitate, ca sa-mi pun propriile vise in ordine“.
Pantomima: sa reprezinti totul
Ce inseamna pantomima si cum ati ajuns la ea?
Sint doua raspunsuri de dat aici. Din punct de vedere etimologic, pantomima se compune din pantos, care inseamna „totul“, si mymos, care inseamna, intr-o prima instanta, „a imita“. Desi nu vreau sa fac prea multa teorie teatrala, nu pot sa nu amintesc totusi de o traducere – facuta de Anton Dimitriu – mai buna a acestui cuvint, anume „a reprezenta“, adica a selecta, a avea un cenzor estetic si a prinde fragmente, portiuni din realitate, mai precis pe cele semnificative. Pantomima inseamna deci „a reprezenta totul“.
Cum am ajuns la ea? Din spaima. Se pare ca adevaratele revelatii le ai doar in situatii de criza. De ce