După sase filme - toate americane - de la cumpăna anilor, deceniilor etc., repertoriate acum două săptămîni de Alex. Leo Serban, succint si acut, în Observator cultural (singura vamă critică exhaustivă din bransă o trec mai putin ciuruite Un socru de cosmar de Ray Roach, cu Robert de Niro, si Space cowboys de si cu Clint Eastwood), înghetăm timp de 2h4min., din solidaritate cu alti 15 spectatori, în frigul pestilential de la Luceafărul, pentru o nouă premieră, cu 100% schwarzenegger-ianul Ziua a 6-a (r. Roger Spottiswood). Apoi reluăm experienta solidaritătii, timp de 2h7min., în pustiul rece al Sălii Palatului, cu 30 de spectatori pe 4000 de locuri, la avanpremiera de altă tinută, orisicît, cu Regula jocului de William Friedkin. Cinefilul român începe astfel noul secol (să lăsăm în pace mileniul) numai cu filme purtînd marca SUA. Toate titlurile repertoriului bucurestean curent provin de peste Ocean - 33 la număr (24 din anul 2000, 7 din 1999, 2 din 1998, apud ghidul săptămînal Sapte seri, III, nr. 134; 19-25 ian. 2001) - cu exceptia unui singur produs european (francez, din 1998): Place Vendôme de Nicole Garcia, cu Catherine Deneuve (nu includ în statistică programele retrospective ale Cinematecii Române sau cele cîteva pelicule vechi din fosta URSS, în proiectie specială la Cinema Europa, nici filmul de cinematecă de la Centrul Cultural Ungar - Legato de Gaál István). Unicatul din retea de pe Vechiul Continent si din Restul Lumii a putut fi văzut la unul dintre foarte putinele cinematografe care n-au rămas nationalizate din epoca 1948-1989: Lira. Smuls fiind din inertia tiranică CNC-ONC (ca excentric, chiar de la periferia urbei), privatizat, el beneficiază de o politică repertorială, o conditie tehnică si de civilitate la care nu stim dacă ar ajunge într-un mileniu ansamblul sălilor tinute de mafia subculturală sus-indicată sub sechestrul celor 7+4 ani pierd