Se ştie despre Cumpătu că este o casă de creaţie în Sinaia, din care, pe zi ce trece, rămîne tot mai puţin. Istoria lui, despre care am mai scris în cîteva rînduri, este tipică pentru transformările tranziţiei. Într-o oază uşor de estimat trecerea de la statutul de casă de creaţie şi staţiune de odihnă a ex-partidului la un conglomerat de vile falnice - proprietate personală e mai vizibilă. Dar la fel de greu de suportat pentru angajaţii complexului confortabil şi prosper de altădată. Şi cumva ciudată pentru turiştii fideli ambelor etape, care nu ştiu de partea cui să fie: după convingeri, evident, de partea proprietăţii; după sentimente, nostalgici ai unor amintiri decontextualizate istoric. Pe scurt, în Cumpătu lucrurile merg mai rău. A pierit chiar şi senzaţia de locul unde nu se întîmplă nimic, în favoarea derizoriului mai victorios. În primul rînd, a dispărut apa; nu definitiv, dar e prezentă numai cu program, dimineaţa şi seara; cînd o prinzi, e ca o izbîndă la vînătoare. Apoi, la Creaţie s-au făcut şi se fac restructurări; deocamdată, victime au căzut doar cîţiva dintre paznici şi fochişti, dar şi cei de la cantină se aşteaptă la rău. Vînătorul, altădată restaurantul de protocol, a fost desfiinţat, clădirea fiind restituită proprietarilor. Se pare că urmează Clubul - ne spune doamna unguroaică - vînzătoare acolo de 20 de ani - care oricum a decăzut faţă de vremurile bune: în loc de revistele franţuzeşti şi băuturile fine care se găseau, pe vremuri, acolo, acum puţinii muncitori locali se adună, în acelaşi loc, la "una mică" în faţa telenovelelor. Mai grav este că Roşul, cîinele deştept şi independent de pe pragul vilei cineaştilor, a dispărut şi i-a luat locul unul negru. După investigaţii, aflăm că a fost bătut crunt, şi că nu mai poate să meargă. Îl regăsim în curtea alăturată, a fostei vile 9, a scriitorilor, acum a proprietarilor de drept. Cînd îi