"Un copil al străzii a devenit
cel mai mic clovn din România"
(titlu în Naţional) Un unchi de-al meu - care aducea în casă bancuri atît de împuţite încît tata ne evacua în altă cameră - zicea sus şi tare că "la prostiile clovnilor rîd doar proştii" şi, într-adevăr, mă tem, după "Clovnii" lui Fellini unde mai nimeni nu a rîs, că ideea aceasta stupidă a biruit şi a devenit un semn de inteligenţă a nu se mai rîde la clovni. E cu totul posibil ca odată cu dezvoltarea ştiinţelor, a baloanelor, a ingineriei, a ordinatoarelor, a baletului, a farmacologiei şi a sîrmei ghimpate, odată cu dezvoltarea copiilor în faţa televizoarelor şi cu transformarea sistemului W.M. în 4-2-4, 4-3-3 sau chiar 1-8-2, lumea să fi crezut că a devenit mult mai inteligentă, iar clovnii mult mai proşti. Probabil că nici clovnii nu au ţinut pasul cu sociologia, cu geologia, cu logica formală, cu cea matematică, cu studiile funambuleşti, cu serialele, telenovelele şi "Romanul secolului XX", probabil că şi ei au fost depăşiţi de evenimente, neştiind de strategia preconizată de un genial comic francez: "atunci cînd evenimentele te depăşesc, fă aşa ca lumea să creadă că tu le-ai organizat", să admitem că e vina lor. Dar această culpă mă face să urlu şi mai aprig, căci ei ar fi trebuit din instinct, dintr-un instinct al fiinţei clovneşti (asta da, fiinţă, nu paraguaiană, ci aceea care face ca niciodată călăul să nu se confunde cu clovnul!) ca ei să editeze ziare, pliante, hărţi prin care să demaşte tîmpenia mondială, a celor care nu mai rîd la clovnerii ca să poată plînge la pornografii, ar fi trebuit să se unească în organizaţii internaţionale de apărare a clovneriei, să organizeze congrese la care să invite cele mai serioase inteligenţe care întotdeauna au iubit clovnii şi caraghioslîcurile lor, cei mai cunoscuţi poeţi, cei mai faimoşi pictori şi folosofi, totul sub o lozincă uriaşă:
