Jale mare cu simulările astea de la clasa a opta. S-ar zice că nivelul copiilor noştri este mult sub standardele proiectate de minister. Sigur că acest lucru este discutabil şi sigur că, în principiu, mai au timp să recupereze. Vorbind însă cu cîţiva profesori de română - şi privind şi la performanţele fiului meu aflat şi el în această situaţie - un lucru pare însă destul de clar: la vocabular e nenorocire! Copiii ştiu din ce în ce mai puţine cuvinte - îmi explică o profesoară care ştie despre ce vorbeşte. Copiilor le trebuie din ce în ce mai puţine cuvinte - mă gîndesc eu. Ca şi nouă, într-un fel, cînd comunicăm internaţional, tot mai mulţumiţi cu vocabularul tot mai sărac al unei e-english. Iar această penurie de cuvinte devine exigenţă de performanţă intelectuală, de eficienţă a comunicării, la care trebuie să te pliezi ca să fii "competitiv". De curînd, a trebuit să predau în engleză o lucrare prea pretenţioasă ca să mă încumet să o traduc eu însumi. Am apelat aşadar la un american. Cînd am recitit propriul meu text, nu l-am mai recunoscut. Mai mult decît atît, mi-am pierdut brusc minima încredere în mine: textul mi s-a părut atît de plat încît am hotărît, pe moment, să renunţ la el. Frumoasele mele volute, nuanţele de ritm şi de accent, la care muncisem din greu şi care constituiau, pentru mine, miezul subtil al mesajului, dispăruseră fără urmă. Nu era clar ce vroiai să spui, era prea încîlcit - mi-a explicat traducătorul, binevoitor.
Cu doar vreo 50% din vocabularul folosit de mine, americanul îmi aşternuse ideile în propoziţii simple, ce se înlănţuiau fără "echivoc" una după alta, autosuficiente şi virile, precum dispoziţiile unui PDG. Macdonaldizarea scrisului - m-am gîndit eu înciudat şi desuet, precum francezii de care rîde toată lumea că au dat "frangleza" în judecată. La femme qui est dans mon lit n'a plus vingt ans depuis longtemps. Ne riez
