Un om din Tecuci avea un motor, scria poetul. Omul nostru are un bilet. Îl cheamă Ogică. Stancu (sau Stelian). După care l-a pierdut. Sau i s-a luat. Dacă l-a avut. Cunoaşteţi povestea. E simplă ca o piesă de Shakespeare (un băiat cunoaşte o fată, părinţii sînt împotrivă, perechea se omoară). În varianta românească - un băiat cîştigă la loterie, (poate) ia banii şi... nu mai ştiu. Ce poţi să faci cu 25 de miliarde? Multe. O casă, o maşină şi o excursie în jurul lumii. Sau cîte două. Cu un milion de dolari eşti om făcut chiar şi în Statele Unite, darmite în Bucureşti. Dacă nu mănînci cîte un salam de Sibiu în fiecare zi şi nu te duci la Sexy Club în fiecare noapte. Dacă îi pui la bancă poţi trăi din dobîndă. Dar la ce bancă? Iată o întrebare. Dacă dă faliment? Iar pe directorii de bancă nu poţi să-i pui la detectorul de minciuni pe care chiar tu, depunătorul, l-ai respins. Un ziarist britanic, Hunter Davies, a dat lovitura în anii '60 cu prima biografie autorizată a grupului Beatles. Adusă la zi, cartea e considerată şi azi scriptura genezei de la Liverpool. N-a devenit milionar, dar, după cîteva romane şi monografii de succes moderat, Davies s-a aplecat asupra cîştigătorilor la loterie. În Marea Britanie Loteria Naţională e o instituţie relativ nouă, datează de-abia din 1994. Este drept că a mai existat o astfel de instituţie pe vremuri, dar pe la începutul secolului trecut, la presiunea bisericii, parlamentul a interzis-o. În speranţa de a scăpa de sărăcie, prea mulţi ajunseseră să-şi vîndă şi hainele de pe ei ca să mai cumpere un bilet. Noua loterie produce vreo 12 milionari pe lună (în lire sterline), dar e obligată să cedeze 29 la sută din venituri aşa-numitelor "cauze nobile". Un comitet independent decide ce proiecte merită să fie subvenţionate. Loteria a finanţat (în parte) noua clădire a Operei Covent Garden, cămine pentru bătrîni, instituţii de cerce