"Toţi bărbaţii arătau prost", mi s-a plîns la telefon o prietenă, după ce urmărise la televizor ceremonia de decernare a premiilor Globul de Aur. Mă sunase ca să comentăm gala (transmisă în SUA de postul de televiziune NBC, preluată de televiziuni din 122 de ţări, apreciată ca "cea mai bună petrecere hollywoodiană", ajunsă în 2001 la cea de-a 58-a ediţie), aşa că am comentat-o: Tom Hanks era "gras şi mustăcios", Russell Crowe era "gras, bărbos, lăţos şi transpirat", Keanu Reeves era "de-a dreptul hirsut", Mel Gibson "părea obosit". Dar George Clooney? Dar Jeff Bridges? Dar Pacino? (Încercam să-i domolesc indignarea; începusem să mă simt vinovat de felul necorespunzător în care s-au prezentat supervedetele masculine pe micul ecran al prietenei mele.) În cele din urmă am căzut de acord asupra lui George Clooney, care şi-a acceptat premiul (cel mai bun rol secundar într-o comedie - filmul fraţilor Coen O Brother, Where Art Thou?) cu multă graţie şi pe deasupra a fost, ca de obicei, "cool & stylish" (amica mea), "un fel de încrucişare între Cary Grant şi Sean Connery la tinereţe" (eu, improvizînd). Dar concluzia a rămas una aspră: aproape toţi bărbaţii au arătat prost. Am renunţat de mult la pretextul că urmăresc gala Globurilor de Aur (acordate anual de Asociaţia Ziariştilor Străini de la Hollywood - HFPA) sau festivitatea Oscarurilor (precedate şi anticipate de Globuri) din dragoste de cinema. Le urmăresc pentru glamour, pentru parada modei, pentru gafe, pentru bîlbe, pentru momentele tari şi pentru cele penibile, pentru notele false, pentru discursurile care pot oricînd să o ia razna, pentru vorbele de duh mai mult sau mai puţin inspirate, pentru plăcerea (frivolă, poate chiar vulgară) de a vedea cît mai multe supervedete adunate la un loc. Le urmăresc pentru că cineaştii (şi teleaştii - HFPA îi premiază şi pe ei) devin nişte cai de curse pe care putem paria. (