Permiteţi-mi să vă relatez o anecdotă pe care mulţi o vor găsi neverosimilă, dar care se bazează pe un fapt cît se poate de real. Prin 1992, o tînără cu studii filologice din România a ajuns la Bruxelles, unde s-a înscris la un doctorat în istoria artelor1. După o vreme, s-a împrietenit cu un tînăr belgian, care a şi cerut-o de soţie. A intrat deci în viitoarea familie a soţului său. Oamenii au fost gentili, iar comunicarea s-a stabilit fără probleme, pentru că tînăra româncă stăpînea foarte bine limba franceză. Într-o bună zi, soacra eroinei noastre s-a arătat surprinsă că potenţiala sa noră ştie ce este un cuptor cu microunde şi pare capabilă să-l manevreze cu o anumită dezinvoltură. Tînăra româncă a fost şocată atunci cînd bătrîna doamnă - altminteri o burgheză oarecare - i-a explicat, fără ocolişuri, că nu se aştepta ca o persoană sosită "de acolo de la voi, din România" să fie la curent cu tehnologia occidentală. Istorioara denotă o anumită absurditate: schimbînd ce-i de schimbat, ea seamănă cu eventuala mirare a unui milanez în faţa descoperirii că un sicilian se foloseşte la masă de furculiţă. Am ţinut totuşi să v-o povestesc aici pentru a ilustra, printr-un exemplu concret, considerabila forţă a prejudecăţilor noastre culturale. Prejudecata culturală poate fi definită ca o reprezentare standardizată, care nu este supusă unui examen critic periodic şi devine, ipso facto , o sursă de eroare intelectuală. Sîntem cu toţii robii acestor prejudecăţi în care se amestecă evaluarea superficială, stereotipul ostil, narcisismul oarecum rasist şi, trebuie să recunoaştem, o bună doză de ignoranţă. Asemenea prejudecăţi nu acţionează doar la nivel inter-personal, ci şi la acela al dialogului dintre naţiuni, culturi şi civilizaţii diferite. Iar faptul că moştenim aceste prejudecăţi din familie sau de pe băncile şcolii nu le face mai puţin nedrepte şi, aş spune, caragh