Imediat după al doilea război mondial, în 1946, un autor despre care astăzi aproape nu se mai vorbeşte în şcolile noastre de drept, Georges Ripert, publica una dintre cărţile fundamentale pentru un curent firav şi slab reprezentat al gîndirii juridice care s-ar putea numi pesimism juridic. Cartea se numeşte "Declinul dreptului. Studiu asupra jurisprudenţei de azi.", cum şade bine unei cărţi pesimiste nu e prea groasă şi susţine, în esenţă, o idée la care merită să reflectăm din cînd în cînd: în contextul democraţiilor moderne dreptul îşi pierde prestigiul şi eficacitatea. Mai degrabă aş citi mesajul lui Ripert ca pe un avertisment împotriva folosirii abuzive a regulilor democratice în opera de legiferare decît ca pe o previziune fatală. Pe scurt, Ripert spune că dreptul se diluează văzînd cu ochii din trei cauze majore: creşterea influenţei dreptului public în raport cu dreptul privat, politizarea dreptului şi inflaţia legislativă. Să le luăm pe rînd. Se constată că ansamblul normelor juridice de drept public (adică cele în care statul îşi exercită rolul său suveran în raportul cu celelalte subiecte de drept) covîrşeşte prin pondere şi importanţă normele de drept privat (adică normele de drept care stabilesc regulile după care decurg raporturile juridice în care autoritatea de stat nu este parte). Mai mult, chiar şi în normele de drept privat pe care le emite, statul îşi rezervă un rol tot mai apăsat. De pildă, se constată o creştere a numărului actelor private care au drept condiţie de validitate o autorizare din partea statului. Această "publicizare" a întregului drept se traduce şi prin creşterea atribuţiilor de control pe care statul le are asupra actelor pur private. Cu alte cuvinte, autoritatea statului se face simţită tot mai mult în zone ale vieţii juridice care, clasic, erau considerate a aparţine exclusiv consensualităţii. Experienţa confirmă, de exe