Trecerea de la dictatura stalinistă la tranziţie a însemnat între altele înlocuirea unei veleităţi educative printr-o putere cu veleităţi protective. Vechiul regim ne educa silindu-ne să intrăm în tiparul aşa-zisului om nou. De partea sa, tranziţia şi-a demonstrat vocaţia protectoare instituţionalizînd-o. Pentru o vreme ne-am ales deci cu două ministere specializate: al protecţiei sociale şi al protejării mediului. Din păcate, protejaţii nu s-au ridicat la înălţimea protecţiei. Deşi protejată, societatea s-a încăpăţînat să o ducă din ce în ce mai jalnic, iar mediul să facă din ritmul accidentelor ecologice un concurent al accidentelor rutiere. Sintagma "accident ecologic" nu figura în limba de lemn. Planificînd orice, socialismul nu putea totuşi planifica accidentele, iar ceea ce nu era planificat nu exista. Avansînd impetuos spre economia de piaţă, tranziţia restabilea libertatea producerii accidentelor. România intră astfel în Europa comunitară, bîntuită de inundaţii, avalanşe, tancuri petroliere răsturnate şi mai ales de molima postmodernă a vacii nebune. Cooperînd cu retrocedarea pădurilor, seceta a generat în spaţiul carpato-danubian fenomenul atît de puţin european al deşertificării.

În loc să tempereze acest proces, rîurile îl agravează: pe măsură ce, din lipsa precipitaţiilor, debitele lor scad, sporeşte cantitatea de otrăvuri cu care le supraalimentează rămăşiţele industriei socialiste. Instanţele internaţionale judecă plîngerea depusă de statul ungar împotriva statului român în urma poluării Tisei de către Mina Aurul din Baia Mare. Iar spitalele din Moldova sînt înţesate de copii ale căror mămici i-au hrănit cu peştii morţi procuraţi pe gratis de pe malurile Siretului. Autorul: societatea privată numită fireşte Pieta, care a descoperit că cea mai bună metodă pentru a lichida vechiul său depozit de reziduuri chimice este lichidarea concomitentă