De bună seamă că Valea Nilului fusese o ţintă îndepărtată chiar dacă lui Homo ergaster nu-i va fi dat să ştie acu mai bine de un milion de ani că Homo sapiens va fi să ajungă acolo şi să procedeze la "realizarea unor forme asociative în agricultură", după cum le-a povestit şeful statului întreprinzătorilor la Focşani. Ceea ce s-a petrecut pe ţărmurile Nilului îl lasă visător pe Ion Iliescu, civilizaţia agricolă s-a impus în devălmăşie, sistemele de irigaţii au născut statalitatea, depozitele de cereale s-au schimbat şi ele şi au devenit temple, angrosiştii de cereale au simţit primele impulsuri metafizice şi s-au preoţit, pe urmă totul a curs normal, a trecut şi interregnul proprietăţii ca moft şi totul şi-a găsit deplina împlinire în apariţia IAS-urilor. Acuma sigur că formele asociative de pe Valea Nilului s-au regăsit în ferma Olaru, nu departe de oraşul de pe Bega: faptul că aceasta are acoperişurile smulse de vitregiile meteo, că buruienile au invadat cu poezia lor barocă aleile de beton şi roşul cardinal al ruginii de pe cutare pluguri, combine deşelate şi tractoare fără roţi aparţin deplinei lor utilizări devălmaşe din ultimii ani. E de spus că reveria prezidenţială îşi găseşte ecoul stereofonic cu faptul că în anul fiscal trecut Microsoft România a ocupat la vînzări locul 1 în EMEA (Europe, Middle East, Africa) printr-o creştere de 59%. Pe de o parte Valea Nilului, dincolo Silicon Valley. Deosebirile sînt atît de mari încît nu ne mai ajunge nici măcar scenariul science-fiction pentru a cuprinde amplitudinea oxymoronică a ficţiunii Conducătorului. De pe uliţele aglomerate din Geocities, care e să fie aşa un fel de Lipscani, un soi de uliţă armenească în lumea Internetului, e greu să pricepi cum e cu ferma Olaru: amîndouă sînt la fel de exotice. Vai, vai, zic şi eu ca tot ficţionarul, ce de perspective în lumea românească, ce de "oxymoroane", ce de alătu